În ciuda unor calamități de scoruri în Liga Campionilor, care au întors Roma în epoca lui Cristi Chivu (la acel 1-7 cu Manchester United, din 2007), iar un brazilian din echipa lui Lucescu, altfel destul de ratangiu, a egalat performanța lui Messi, 5 goluri într-un meci, cred că e limpede că nu se poate dezbate altceva decât subiectul Simona Halep. La începutul săptămânii scriam că și Serena trebuie să înceapă să piardă odată și-odată, dar nimeni nu își putea imagina că o s-o facă în asemenea manieră… Este, de departe, înfrângerea carierei pentru Serena. Chiar dacă statisticienii au coborât până la vârsta de 16 ani pentru a găsi ceva relativ similar, acea înfrângere nu înseamnă nimic, era vorba despre o adolescentă promițătoare și nimic mai mult. Faptul că a încasat un 6-0, 6-2 ACUM, când are o tonă de Slam-uri câștigate, când este campioana campioanelor en titre, are valoare de simbol, poate chiar de cotitură. Simona i-a demontat jocul până la cele mai intime piese, până la ultimul șurubel, până la ultima garnitură! A fost un festin. Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Chiar dacă Simona n-a câștigat încă nimic cu adevărat important, această victorie va rămâne un reper pentru tenisul feminin.
Stop și reset. Ce va fi azi? Chiar dacă Serena a declarat că se va aduce acasă și se va antrena special pentru Simona, revanșa ar putea veni chiar în finala acestui turneu. Dacă se va întâmpla așa ceva, mi-aș paria toți banii pe americancă, dar aș fi fericit să-i pierd. Serena n-a menajat-o deloc pe Bouchard în utimul meci din grupă, așa că așteaptă meciul Halep-Ivanovic pentru a ști dacă merge mai departe. Paradoxal, o înfrângere oarecare în două seturi pentru Simona ar duce la eliminarea Serenei, deci o șansă uriașă la trofeu, având în vedere că și Șarapova e cu valizele făcute. E o situație ciudată, la granița dintre blat și interes comun cu Ivanovic. Eu, unul, n-aș strâmba deloc din nas.