Satul Șerbăuți, atestat, alături de Hânțești (de la „hanță”, care înseamnă cal mic, mârțoagă), în 15 iunie 1431, când Cupcici face niște schimburi de sate cu Catamare, în fața Divanului lui Alexandru cel Bun.
În 17 martie 1492, Ștefan cel Mare întărea lui Șteful și surorii sale, Marina, amândoi copii ai Marușcăi și nepoți ai lui Șteful Jumetate, satul Șerbăuți pe Siret.
În 9 decembrie 1662, Gligoraș, vătăman de Șerbăuți, depunea mărturie la stâlpirea părții de moșie a lui Hulubei din Calafindești.
În 8 septembrie 1682, popa, diaconul și Pătrașcu, toți din Șerbăuți, erau martori la o vânzare de moșie a aceluiași Hulubei în Botoșenița.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Șerbăuți, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „27 – toată suma caselor”, însemnând 2 femei sărace și 25 birnici.
În 1775, satul Șerbăuți avea 1 popă și 49 familii de țărani.
După cum rezultă dintr-o scrisoare a Divanului Moldovei către Creisamtul din Bucovina, din 16 februarie 1790, Constantin Sturza vornic a dat ginerelui său, Vasile Neculcea ban, satele Calafindești și Șerbăuți, cu condiția ca el, Sturza, să le stăpânească atâta timp cât va fi în viață. Sturza le-a arendat negustorului armean Ivan Căprăi din Mărățăi.
Biserica Sfântului Vasile din Șerbăuți, construită în 1774 și reconstruită, ca biserică nouă, în 1906, avea, în 1843, 759 enoriași, păstoriți de preotul administrator Georgie Ilasievici, patron bisericesc fiind familia Wolanski. În 1876, patron bisericesc era Michael von Kapri, biserica avea 1.266 enoriași, paroh fiind Grigorie Cerniavschi. În 1907, când patron bisericesc era baronina Albina KAPRI, paroh era Eugen Siretean, născut în 1848, preot din 1880, paroh din 1890, cantor fiind, din 1904, Hariton Casparovici, născut în 1877.
Din 1885, avea să fie deschisă la Șerbăuți o școală cu 4 clase[2].
O colectă publică pentru Societatea „Școala Română”, făcută, în 1893, în Șerbăuți, de parohul Eugeniu Seretean, cuprinde următoarele nume de localnici: parohul din Călinești Ioan Ștefaniuc, Grigori Aurite, Aurora Aurite, Elena Bendeschi, Natalia Setean, Ecaterina Mateiciuc, Teofila Ratca (soția lui Vasilie de Radca, proprietar în Călinești), George de Ursulean, Ioan de Malinescu, Nicolae de Volcinschi și comerciantul Lazar Ștefaniuc[3].
În 10 octombrie 1893, Ileana, văduva lui Vasile Neculce, dăruiește Șerbăuții copiilor ei, Constantin și Ioan, Ioan renunțând în favoarea lui Constantin, pentru alte moșii.
În 12 august 1810, Constantin Neculce arendează moșiile Calafindești și Șerbăuți, precum și un sfert din Românești, pe 6 ani, pentru 840 „galbini de aur olandeji”, lui Iordache Cârste, angajând și un vechil, pe Ilie Ilschi, în 7 aprilie 1812, care să primească venitul acestor moșii, iar Ilschi declară caduc contractul lui Iordache Cârste, în 25 iunie 1812, aflând, apoi, un alt arendaș, Iosef Volanschi, cel căruia fiul cronicarului Ion Neculce, Constantin, îi va arenda Calafindeștii, Șerbăuții și un sfert din Românești, în 22 februarie 1813, pe timp de 6 ani, pentru o sumă anuală de 600 galbeni olandezi. După o nouă arendare, în 22 februarie 1813, Costantin Neculce îi va vinde arendașului Iosef Volanschi, în 19 iunie 1827, moșiile Calafindești și Șerbăuți, pentru 6.100 galbeni de aur olandezi.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 341
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 45, 1876 p. 36, 1907 p. 159, 135
[3] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 12/1893, p. 3