18-20 octombrie

„Serbările Toamnei Bucovinene”, în parcarea Shopping City



În perioada 18-20 octombrie, în parcarea Shopping City Suceava vor avea loc „Serbările Toamnei Bucovinene”, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Suceava, în parteneriat cu Shopping City, Consiliul Județean, Direcția pentru Agricultură Suceava și Asociația Produs în Bucovina. Programul de vizitare este zilnic, între orele 10:00-19:00.
Pentru a sărbători recolta acestui an, participanții vor pregăti pentru suceveni cele mai gustoase bucate românești: balmoș, păstrăv în cobză, brânză de burduf în coajă de brad, pastramă de berbecuț, prăjituri de casă, cotlet haiducesc, toate udate din belșug cu must, țuică și pălincă, preparate special pentru acest eveniment. Timp de trei zile, producători și agricultori din toate colțurile țării îi așteaptă pe suceveni cu cele mai gustoase și mai sănătoase produse ce vor face deliciul oricărui degustător. Produse tradiționale precum cununa bucovineană din mușchi, cârnații de casă, caltaboșii, cârnăciorii de oaie, cârnații ardelenești, costița afumată, slănina afumată, șunculița țărănească, toba, cârnații țărănești, mușchiulețul de porc, pastrama de vită sau cea de oaie, caș, urdă, brânză de burduf, brânza de putină, caș de oaie afumat, cașcaval, telemea, cozonaci de casă, ciocolată de casă, plăcinte, dulciuri de casă naturale, poale-n brâu, prăjituri de casă, cornulețe cu magiun, torturi le vor face cu ochiul cumpărătorilor de toate vârstele.
Vizitatorii vor putea achiziționa ceaiuri, tincturi, siropuri, alifii, produse bio, pernuțe terapeutice, comprese, săculeți cu plante, suplimente nutritive, condimente bio, produse apicole, dar și dulceață de trandafiri, de gutui, de afine, de merișoare, de nuci verzi, de agrișe, de cireșe amare, sirop de brad, de păpădie, de cireșe amare sau căpșuni, murături, zacuscă și multe altele. Atmosfera de petrecere va fi întreținută de renumiți rapsozi populari, precum și de multe alte tinere talente ale muzicii populare bucovinene.



Recomandări

„Târgul de Paști”, deschis în centrul Sucevei, atât cu produse meșteșugărești, cât și cu bunătăți de la producători locali

„Târgul de Paști”, deschis în centrul Sucevei, atât cu produse meșteșugărești, cât și cu bunătăți de la producători locali
„Târgul de Paști”, deschis în centrul Sucevei, atât cu produse meșteșugărești, cât și cu bunătăți de la producători locali