Țara arde și baba se piaptănă. Această zicală se potrivește de minune pentru primarul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban. Chiar dacă orașul este plin de gropi și mizerie, iar sărăcia bântuie ca o fantomă, Șerban a organizat cu mare fast Serbările Zăpezii.
În cele două zile cât au durat manifestările, organizatorii au avut invitate trupe importante din show-biz-ul românesc, o parte dintre ele recunoscute că prestează pentru sume mari de bani.
Este și cazul celor de la Holograf, formație pentru care onorariul se ridică la circa 10.000 de euro. Aceeași sumă este percepută și de Ștefan Bănică Jr., în timp ce tariful celor de la Simplu oscilează între 3.000-5.000 de euro. Aproximativ 3.000 de euro percep și 3Sud-Est, dar și cei de la DJ Project. Prețuri ceva mai accesibile au Anda Adam, Alex și trupa Hara, în medie între 1.000-1.500 de euro.
Un calcul simplu, efectuat la valorile minime ale tarifelor practicate de artiști, arată că numai pe acest segment s-au achitat în jur de 30.000 de euro. Mai trebuie adăugată sonorizarea, aproximativ 7.000 de euro, precum și cheltuielile legate de transport, cazare și masă ale interpreților și ale celor care-i însoțesc, ceea ce ridică „distracția” la mult peste 50.000 de euro.
Primarul Șerban vede partea plină a paharului
Primăria din Câmpulung Moldovenesc, prin vocea primarului Gabriel Șerban, a anunțat că nu a cheltuit nici un leu din banii contribuabililor pentru manifestările de sâmbătă și duminică.
„Nici un leu nu s-a cheltuit de la bugetul local. Totul e din sponsorizări, în jur de 40.000 de euro”, a spus Șerban.
Ce a uitat să spună primarul din Câmpulung Moldovenesc este că acțiunea de convingere a sponsorilor a fost derulată sub stricta observație a reprezentanților administrației locale, în frunte cu Gabriel Șerban. Și pentru ca lucrurile să fie total sub control, organizarea a căzut în sarcina Centrului de Informare Europeană, care funcționează din banii Primăriei Câmpulung Moldovenesc, adică subordonați de-ai primarului Gabriel Șerban.
Alesul urbei preferă să vadă doar partea plină a paharului, nu și noroiul de pe ghetele localnicilor.
„Au fost cele mai reușite Serbări din istoria Câmpulungului. Despre nemulțumiți nu pot spune decât că au fost, sunt și vor fi mereu. Chiar și dacă asfaltezi sau schimbi becuri tot apar nemulțumiți”, a comentat Gabriel Șerban utilitatea organizării Serbărilor Zăpezii într-un oraș unde nemulțumirile vizavi de activitatea sa în fruntea Primăriei sunt tot mai numeroase.
Serbările noroiului
Și pentru ca bătaia de joc la adresa localnicilor și a turiștilor care au dorit să asiste la manifestările denumite pompos „Serbările Zăpezii” să fie completă, zăpada a lipsit aproape în totalitate din peisaj.
Temperaturile de peste zero grade Celsius au dus la topirea stratului și așa subțire de nea, iar pârtia de schi a devenit impracticabilă în cea mai mare parte. Nu s-ar fi întâmplat așa ceva însă dacă Primăria, condusă de Gabriel Șerban de 3 ani și jumătate, s-ar fi îngrijit și ar fi montat tunuri de zăpadă.
Dacă pe pârtia de schi domnea noroiul, în oraș situația era asemănătoare.
Lucrările începute de ani de zile și nefinalizate nici măcar până astăzi sunt un motiv de nemulțumire permanent pentru locuitorii din Câmpulung Moldovenesc.
Și la nebuloasa din oraș mai adăugăm doar faptul că echipa de fotbal este pe punctul de a se desființa, după ce Primăria a pompat bani de la buget, fără nici cea mai elementară logică. Și totul sub îndrumarea primarului Gabriel Șerban.
Trei serbări pe an Serbările Zăpezii nu sunt singura manifestare de anvergură în care Primăria din Câmpulung Moldovenesc se implică fie direct, fie prin aducerea de sponsori. În vară, în august, se derulează Zilele Orașului, iar în octombrie Festivalului Lăptarilor. Manifestări care din 2004 încoace au secătuit binișor vistieria Primăriei, și așa neîndestulătoare pentru problemele orașului.
Cântec, joc și voie bună
Serbări, în loc de proiecte și programe, la Câmpulung Moldovenesc






