Tradiție

„Serbări Câmpenești” la Poiana Stampei

– În sala Căminului Cultural va fi lansată cartea „Monografia comunei Poiana Stampei”, semnată de doi cetățeni de onoare ai comunei
Primăria comunei Poiana Stampei organizează duminică, 9 iulie, începând cu ora 12,00, ediția a VII-a a manifestării „Serbări Câmpenești”. Programul începe cu o slujbă religioasă la Troița ridicată în memoria eroilor, oficiată de preotul paroh Domițian Tătaru, alături de un sobor de preoți, după care Fanfara Municipiului Vatra Dornei și Corul „Eclesia” al Bisericii Dorna Candrenilor, condus de profesorul Gabriel Doroftiese, vor susține un recital de cântece patriotice și religioase. Pe tot parcursul zilei sunt programate acțiuni cultural – artistice. Invitații speciali, cei care sunt „sarea și piperul” acestei manifestări cu tradiție în comună, sunt: Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, Ansamblul „Poienița” Poiana Stampei, soliștii vocali: Lucica Păltineanu, Sorin Filip, Nicolae Sabău, Rodica Andronic, Cristian Pomohaci, Silvia Semeniuc, Aurel Moldoveanu, George Finiș, rapsodul popular Leonard Zamă.
Pe 8 iulie, la ora 14,00, în sala Căminului Cultural va fi lansată cartea „Monografia comunei Poiana Stampei”, ce poartă semnătura unor fii ai satului, colonelul în rezervă Ioan Abutnăriței și profesoara Paraschiva Abutnăriței. „Suntem foarte mândri că cei doi cetățeni de onoare ai comunei noastre, Ioan și Paraschiva Abutnăriței, au adunat tezaurul acestui loc și l-au așternut pe hârtie. Cartea este ca o podoabă pentru cel ce o citește și o transmite mai departe, din generație în generație, peste vremuri și timp, cât va fi lumea pe acest pământ”, a declarat primarul comunei, Elisei Todașcă.

Recomandări

LANSAREA PROIECTULUI CONSTRUIRE CLADIRE P+E PENTRU IMBUNATATIREA ACCESULUI EGAL LA SERVICII DE CALITATE SI INCLUZIUNE IN EDUCATIE, IN COMUNA POIANA STAMPEI, JUDETUL SUCEAVA

Spectacolul caritabil „Mărțișor de suflet”, o dovadă că oamenii generoși se adună în jurul unei cauze nobile

Țara Dornelor a prezentat calendarul evenimentelor pentru 2026, cu festivaluri cu tradiție și Campionate Europene de Ciclocros

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună

„Mărțișor de suflet”, spectacol caritabil dedicat artei și solidarității, la Căminul cultural din Marginea