Pilotul Șerban Ionescu, fost coleg al lui Adrian Iovan, a declarat, joi, că avionul care a aterizat forțat în Apuseni „era dotat cu sistemele necesare” și că „este sigur” că sistemul ce facilita localizarea aeronavei a emis semnal, informează Mediafax. „Avionul era dotat cu sistemele necesare. Nu vreau să comentez ancheta, sunt prea emoționat pentru acest lucru, dar este sigur că ELP-ul a transmis, a fost auzit din zbor de colegi de-ai mei de la BlueAir și de la alte companii. Și ROMATSA a fost informată despre acest semnal emis pe frecvența 121,5. Nu puteam să localizăm din avion, n-aveam noi aparatura necesară”, a spus Ionescu, la Academia de Aviație, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Adrian Iovan.Întrebat dacă ROMATSA ar fi trebuit să aibă aparatura necesară pentru localizarea avionului, fostul coleg al lui Iovan a răspuns afirmativ: „Normal”.Șerban Ionescu a mai spus, pe de altă parte, că accidentele îi unesc pe piloți și îi fac să învețe mai multe. „Pe noi, toate aceste accidente ne-au unit, ne-au îmbărbătat, ne-au făcut să învățăm mai multe. Să respectăm pe toți cei care s-au dus, să ne gândim să facem un viitor mai bun și fără accidente”, a spus pilotul.De la Academia de Aviație, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Adrian Iovan a fost dus la capela cimitirului Sf. Ilie, înmormântarea urmând să aibă loc vineri la prânz, la Cimitirul Bellu Catolic.Pilotul Adrian Iovan avea 55 de ani și o carieră de peste 30 de ani ca pilot. După pensionare, el le preda studenților din anii terminali ai Școlii de Piloți și pilota avioane de mici dimensiuni.În urma accidentului din Apuseni a murit și Aurelia Ion, ofițer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din București. Aceasta a fost avansată post-mortem la gradul de locotenent și va fi înmormântată joi, cu onoruri militare, în Cimitirului Ghencea Militar III.