ȘERĂUȚI



Întărit, în 8 iulie 1453 lui Mihail logofăt, cel care avea să negocieze primul tribut cu turcii, „satul Șirouți… mai sus pe Budilci”, care-l cumpărase de la Șendrică, a fost vândut, în 11 februarie 1478, de nepoții lui Dan Poiană, Mihăilă și Pițurcă, lui Iuga vistier („pan Ignatie, numit Iuga”), soțul cneaghinei Nestea, tatăl lui Mihul, Sobțea și Sofica, pentru 300 zloți tătărești. Și, astfel, „în același ceas, înaintea noastră și înaintea boierilor noștri, pan Iuga vistier… a dat acest sat mai sus scris, anume Șirăuți, mănăstirii noastre de la Putna”. Iuga fusese convins de egumenul Putnei, „smeritul arhimandrit Ioasaf”, să cumpere Șirăuții și să-l dăruiască mănăstirii încă din 25 ianuarie 1476, și în 1 iunie 1476, ba chiar și în 29 iunie 1476, în toate aceste documente menționând și Șirăuții, printre danii de obiecte bisericești, de bani, de vii și de cai, menite pomenirii lui veșnice „la 1 ianuarie, în ziua Sfântului Vasilie cel Mare, seara parastas, iar dimineața sfânta liturghie”.
În 7 martie 1487, Șteful, fiul lui Hărman, și sora lui Marina, jupâneasa lui Mihail Rogașevschi, dau mănăstirii Putna satul „Maneuți, cu mori pe Suceava” și primesc, la schimb, „un sat, anume Șirăuți… pe care sat îl cumpărase pan Iuga vistier de la Mihail și de la Pițurca, nepotul lui Dan Poiană, pentru 300 de zloți tătărești, iar pan Iuga a dat acest sat Șirăuți pentru sufletul său mănăstirii noastre Putna”.
În 12 martie 1622, Ștefan Tomșa întărește fostului staroste Gavrilaș „jumătate de sat Șerăuți, cu heleștee, ce este lui cumpărătură de la Ionașco, fiul răposatului Lupu Stroici… și a opta parte tot din acel mai sus scris sat de Șerăuți, ce-i este cumpărătură de la Gligorie, fiul lui Jadovanul, așijdere și altă a patra parte tot din acel mai sus scris sat Șerăuți, ce-i este cumpărătură de la toți nepoții Stancăi”.
În 4 martie 1652, se împart moșiile răposatului Gavrilaș Mateiaș între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia și Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost satul Șerăuți, cu heleșteu și toate veniturile”.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Șerăuți, moșia mănăstirii Sfântul Spiridon, „62 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ion, 1 dascăl, Grigoraș, 1 jidov, Iosip, 7 vădane, Catrina, Nastasa, Irina, Catinca, Palaghia, Gafița și Tudosca, 11 case pustii și 41 birnici, și anume: Nicolaiu vornic, Grihor Șeremed, Nechita sin Coițan, Toader zet Coițan, Apostul Coițan, Grigoraș Coițan, Ion Frânzeiu, Andrei Sofronii, Sofronii Zăițăncu, Alecsa Onofreiciuk, Dănilă Onofreiciuk, Simion Grigorișciuk, Savin, Ion Savin, Ion vătăman, Gavril cojocar, Dumitraș Isaianciuk, Anton Kaliiciuk, Georgii sin Pavăl, Andrieș, Iftemi Pavliuk, Dumitraș, Necolaiu Romanciuk, Grigoraș Beșliu, Toader, Ion Grosul, Andronic rus, Sârghii, Dumitrașco vornic, Vasile, Toader Miciulencu, Agapii Miciulencu, Grigoraș Romanciuk, Petre, Costin Olinciuk, Toader Romaciuk, Dumitru Huțul, Dumitru Hagi, Nicolaiu Huțul și Fodor rus.
În 1775, satul Șerăuți avea 1 popă și 86 familii de țărani iobagi.
În Șerăuți existau două biserici, cea a Sfântului Spiridon din Șerăuții de Sus, construită în 1735 de Nicolae Alexandru Mavrocordat, și cea a Adormirii Maicii Domnului din Șerăuții de Jos, construită în 1779 de Iacov Logothetti, care avea să fie reconstruită în 1877-1881 și sfințită în 1884. În 1843, biserica din Șerăuții de Sus, cu 1.099 enoriași, era patronată de Bogdan de Zadurowicz și slujită de preotul administrator Nicolai Andriiciuc, iar biserica din Șerăuții de Jos, cu 440 enoriași, era patronată de Louis von Logothety și slujită de parohul Ioan Turețchi. În 1876, la Șerăuții de Sus, patron bisericesc fiind Josef von Zadurowicz, iar paroh, peste cei 1.458 enoriași, Avramie Andreiciuc, Louis de Logothety rămânând patron bisericesc la Șerăuții de Jos, unde nu exista preot pentru cei 626 credincioși. În 1907, la Șerăuții de Sus, sub patronatul evreului Salamon Horowitz, paroh era Miron Gribovschi, născut în 1844, preot din 1869, paroh din 1874, cantor fiind, din 1898, Leonti Cheivan, născut în 1860, iar la Șerăuții de Jos, unde drepturile și responsabilitățile patronale aparțineau lui Alexandru cavaler de Grigorcea, superb boier al Bucovinei istorice, alături de fratele său, paroh era Dionis Ilasievici, născut în 1852, preot din 1882, paroh din 1886, cantor fiind, din 1900, Vasile Kwiatkowski, născut în 1870.
Din 1876, funcționa, la Șerăuții de Sus, o școală cu 4 clase, iar din 1895, avea să se deschidă, la Șerăuții de Jos, o școală cu 2 clase[2].


[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 401
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 16, 1876 p. 27, 1907 p. 159, 57