Seră verticală pentru a cultiva produse bio în oraș



O societatea suedeză a pus la punct o seră verticală pentru a cultiva în centrul orașului fructe și legume, relatează AFP, dând exemplu plantarea unor semințe de roșie la nivelul solului pe o spirală care se învârte și când ajunge în vârf, 30 de zile mai târziu, poate fi cules fructul.
În câțiva ani, „80 la sută din populație va trăi la oraș” și va fi obligatoriu să „cultivi în mediul urban, pentru că terenurile vor lipsi”, a explicat, ieri, vicepreședintele societății suedeze Plantagon, Hans Hassle.
Datorită acestei serei, se vor putea produce în fiecare zi produse proaspete și bio, pentru a fi vândute direct consumatorilor, pe loc.
„Noi vom economisi 70 la sută din costul acestor produse proaspete pentru că acum 70 la sută din preț reprezintă transportul și depozitarea”, a precizat Hassle, precizând că oamenii cu venituri mai modeste vor acea acces la astfel de produse bio.
Până în prezent, nu a fost construită nici o astfel de seră verticală, dar mai multe orașe din Scandinavia și China s-au arătat interesate, a spus vice-președintele.
O astfel de instalație costă 30 de milioane de dolari, adică mult mai mult decât o seră obișnuită, dar investiția va fi rapid recuperată pentru că pentru o suprafață de sol de 10.000 de metri pătrați, o seră verticală echivalează cu o suprafață cultivată de 100.000 de metri pătrați, datorită sistemului de ridicare a culturilor.
„Această idee i-a venit unui inventator în urmă cu 20 de ani, dar nici o persoană căreia i-a prezentat-o nu a crezut în ea. Ea mi-a fost prezentată în urmă cu zece ani și mi s-a părut o idee bună atunci și am vorbit cu Sweco, o societate de inginerie din Suedia, care a acceptat să construiască serele verticale”, a explicat Hassle.
Sera e de fapt o sferă mare în care se află o spirală care se învârte și pe care încolțesc semințele.
„Pare din lumea fantastică, dar de fapt tehnologia e simplă”, a spus Hassle.