Gura Haitii

Septuagenar transportat la spital, după ce casa în care locuia a luat foc

Incendiul s-a propagat de la un burlan metalic, cuprinzând acoperișul și etajul casei și lăsând în urmă pagube de 40.000 de lei

Clipe de coșmar pentru un bărbat de 73 de ani din Gura Haitii, după ce casa în care locuia a luat foc. S-a întâmplat sâmbătă după-amiază, iar pentru stingerea flăcărilor la fața locului au fost trimise 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Vatra Dornei.
Alarma a fost dată în jurul orei 14.30 de către proprietara locuinței din comuna Șaru Dornei, care anunța izbucnirea unui incendiu la acoperișul casei. La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră acoperișul și etajul casei, existând pericol de propagare la întreaga clădire și la anexele gospodărești din jur. Intervenția de stingere a fost una destul de dificilă, iar pompierii au avut nevoie de aproape 4 ore pentru a lichida incendiul. Proprietarul a avut nevoie de intervenția echipajului medical SMURD, pentru ca mai apoi să fie transportat la spitalul din Vatra Dornei, pentru a primi îngrijiri medicale și pentru investigații suplimentare. Flăcările au distrus acoperișul casei pe aproximativ 120 metri pătrați, tavanul etajului pe 100 metri pătrați, pereții etajului pe circa 30 de metri pătrați și mai multe lucruri din interior. Valoarea totală a prejudiciului a fost estimată la suma de 40.000 de lei, locuința nefiind asigurată. Potrivit pompierilor, focul a plecat cel mai probabil de la un burlan metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. În urma verificărilor făcute s-a stabilit de asemenea faptul că în cursul dimineții proprietara a făcut focul în centrala din locuință, după care s-a deplasat într-o altă cameră, iar la un moment dat, când a ieșit din imobil, a observat fum la acoperiș, fapt pentru care a sunat la 112.

Recomandări