Septuagenar desfigurat în propria casă și jefuit de peste 80 de milioane de lei



Patul în care a fost atacat bătrînul
Patul în care a fost atacat bătrînul

– Gheorghe Manoilă, 73 de ani, din comuna Arbore, a fost atacat în propria casă, în noaptea de vinerei spre sîmbătă, jefuit și bătut cu sălbăticie de persoane necunoscute
– Lăsat într-o baltă de sînge, septuagenarul a reușit, totuși, să se tîrască pînă la casa concubinei sale și să-i povestească acesteia tot ce s-a întîmplat
Un bătrîn din comuna Arbore se zbate între viață și moarte la o clinică din Iași, după ce a fost atacat în miez de noapte, măcelărit în bătaie și jefuit de zeci de milioane de lei. În noaptea de vineri spre sîmbătă, în jurul orelor 22.00, persoane necunoscute au dat buzna în casa lui Gheorghe Manoilă, în vîrstă de 73 de ani, și l-au bătut cu sălbăticie cu scopul de a-l jefui. După ce au pus mîna pe aproximativ 80 de milioane de lei vechi, agresorii și-au lăsat victima într-o baltă de sînge și s-au făcut nevăzuți. Cu ultimele puteri, Gheorghe Manoilă s-a tîrît pînă la locuința concubinei sale, aflată la cîteva case depărtare, și i-a povestit tot coșmarul prin care a trecut. Din cauza leziunilor grave suferite, septuagenarul a fost transportat de urgență la un spital din Iași. „Mă gîndeam de ce nu mai apare… trebuia să vină la mine. Zic: . Cînd colo, cînd mulgeam vaca numai îl văd că apare… era desfigurat rău, cu buzele sparte, cu nările pline de sînge, cu maxilarul umflat, dinții rupți…. Era fărmat tot la față, arăta groaznic. Parcă-și pusese o mască să mă sperie…”, povestește concubina bătrînului, Marița Pascari, în vîrstă de 71 de ani.
Patul în care a fost atacat bătrînul era plin de sînge, imaginea fiind una de-a dreptul terifiantă pînă și pentru anchetatori. De altfel, la numai cîteva ore după comiterea faptei, la fața locului a ajuns și o echipă a Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Vestea că „Buzucă”, așa cum îi spuneau sătenii, a fost aproape omorît în propria casă, s-a răspîndit imediat prin comună, oamenii făcîndu-și deja griji cu gîndul la faptul că autorul acestei monstruoase fapte se află în libertate. „Mi-e frică să mai stau singură în casă. Soțul mi-e de vreo două luni plecat la spital. Dacă vine criminalul ăla și peste mine…”, se-ntreabă una dintre vecinele bătrînului atacat de tîlhari, Casandra Păstrăv. Deși Gheorghe Manoilă, aflat în stare de șoc, le-a spus polițiștilor că a fost bătut de doi indivizi, judiciariștii au stabilit că, de fapt, septuagenarul a fost atacat de o singură persoană. Polițiștii de la au deja un principal suspect, în persoana lui Vasile Slotariu, în vîrstă de 19 ani, din Arbore, individ care, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava, este în prezent dispărut de la domiciliu.


Gheorghe Manoilă, în tinereţe
Gheorghe Manoilă, în tinereţe
Patul în care a fost atacat bătrînul
Patul în care a fost atacat bătrînul