Separeul „Richard Gere” într-un restaurant din New York



Veteranul Richard Gere și-a „împrumutat” numele unei mese dintr-un restaurant din New York, informează site-ul starpulse.com. Masa respectivă este așezată în cel mai romantic colțișor al localului, iar onoarea făcută actorului a fost dedicată perioadei în care el a fost necăsătorit și a reprezentat o inspirație pentru toți celibatarii. Shamsher Wadud, proprietarul restaurantului „Nirvana 54” s-a hotărât să-i recunoască meritele lui Gere și a botezat cel mai intim separeu cu numele superstarului. Proprietarul localului își amintește că pe vremea când era celibatar, Richard Gere venea la restaurant cu femei frumoase și petrecea seri romantice la „Nirvana”, situat pe atunci în altă locație. În plus, Wadud a adăugat: „Richard savura specialitățile indiene numai cu șampanie și întotdeauna plătea nota cu bani gheață”.