Sensurile slujbelor ortodoxe

Cuvintele Ortodoxie și ortodox sunt folosite în toată lumea pentru a desemna atât membrii unei confesiuni creștine, care pentru noi înseamnă Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, dar sunt folosite și pentru a desemna ideologia fundamentalistă și uneori șovină a unor grupuri sau persoane. Al doilea sens este mai răspândit în lumea largă, iar primul este obișnuit doar pentru țările unde există o importantă parte a populației de confesiune creștin-ortodoxă. Inițial, cuvântul „doxa” însemna în limba greacă „părere” sau „opinie”, Ortodoxia fiind astfel „părerea cea dreaptă sau corectă” despre felul în care poartă de grijă Dumnezeu Creației Sale. Ulterior, în limba greacă, precum și în limbile care au preluat creștinismul către sfârșitul primului mileniu creștin, cuvântul „doxa” a început să fie cunoscut și cu sensul de „slavă” sau „glorie”, ortodocșii fiind înțeleși în acest fel ca „cei care Îl slăvesc sau glorifică drept sau bine pe Dumnezeu”.
Ne aflăm astfel în fața unei dileme legate de sensul denumirii Bisericii din care facem parte. Sigur, nu putem renunța la gândul că doar „opinia sau părerea” acesteia este cea dreaptă, dar schimbarea sensului acestui cuvânt în lumea greacă ar trebui să ne așeze și pe o altă pistă de gândire. Oare nu s-au gândit cei care au acceptat acest sens al cuvântului ortodox inclusiv la slujbele prin care creștinii Îl slăvesc pe Dumnezeu, pe lângă prima înțelegere a cuvântului? Răspunsul la această întrebare cred că îl putem afla cel mai ușor privind comunitățile celor mai fideli credincioși care și-au închinat toate aspectele vieții slujirii lui Dumnezeu – monahii.
Existența neîntreruptă de mai bine de un mileniu a comunităților și slujbelor monahale din Muntele Athos face din rânduiala liturgică și de viețuire a acestora un îndrumar pentru toți creștinii ortodocși din lume. Slujbele sunt miezul oricărei comunități monahale și în jurul acestora își grupează întreaga viață. Rânduielile privegherilor de noapte la duminici și praznice sau sfinți cu cinstire generală și locală, în jurul căreia se grupează celelalte slujbe sau viața gospodărească, reprezintă pentru credincioșii ortodocși un model de viață și credință, reprezintă de fapt Biserica Ortodoxă sau Ortodoxia noastră. Distorsionarea acestor slujbe sau a rânduielii care s-a dezvoltat și a ajuns în felul în care o vedem astăzi, cu scopul de a „merge la izvoare”, „la viața primilor creștini” sau „a aduce credința aproape de omul contemporan”, „a o face înțeleasă”, nu face decât să anuleze experiența de aproape un mileniu de dragul unor beneficii de moment, care nu pot fi verificate pentru a vedea dacă au rezistență în istorie. În schimb, menținerea rânduielii slujbelor, cu sensul lor teologic profund și care se descoperă omului răbdător care înțelege ce înseamnă postul și rugăciunea, ne poate oferi o apropiere autentică de Dumnezeu și de harul Său. Problema este că, de multe ori, înțelesul răbdării, care înseamnă de fapt asceza creștină, ce urmează îndemnului permanent al Mântuitorului în Evanghelie: „Privegheați!”, ne poate oferi ceea ce căutăm cu adevărat de fiecare dată când ajungem într-o biserică pentru a ne uni cât mai mult cu Dumnezeu.
(Pr. Eugeniu Rogoti , Ziarul Lumina)