Șoferii suceveni vor trebui să circule cu mai mare atenție în cartierul Burdujeni, unde, începând de astăzi, au intrat în vigoare o parte din sensurile unice stabilite prin “Studiul de trafic” comandat de Primărie. Primarul sucevei, Ion Lungu, a anunțat ieri că indicatoarele rutiere pe străzile cu sens unic au fost deja montate, mai fiind de lucru doar la marcarea acestora, atât cu săgeți indicatoare a sensului de mers, cât mai ales cu locuri de parcare.
“Marcajele pentru locuri de parcare se fac în spic, pe laterala stângă a străzilor cu sens unic, în vreme ce mașinile vor circula doar pe partea dreaptă”, a precizat șeful municipalității sucevene.
Amenzi pentru cei care nu respectă sensurile unice
Principalele străzi pe care se circulă doar pe sens unic în cartierul Burdujeni sunt:
- strada Bujorilor – sensul de circulație fiind din Calea Unirii spre Amurgului
- strada Amurgului – dinspre Calea Unirii spre Eroilor;
- strada Tineretului – din strada Eroilor spre Calea Unirii;
- strada Muncii – dinspre Calea Burdujeni spre Tineretului;
- strada Rândunicii – din Bujorilor spre Tineretului;
- strada Brândușei – din Tineretului spre Amurgului;
- strada Avântului – din Amurgului spre Tineretului;
- strada Aurora – din Tineretului (Calea Unirii) spre Tineretului.
Pentru ca șoferii să respecte noile sensuri unice, pe străzile respective vor fi prezenți și agenți ai Poliției Rutiere, care să dirijeze circulația și să atragă atenția celor care nu respectă noile reguli.
“O zi – două vom permite oamenilor să se acomodeze cu noile sensuri de circulație, dar după această perioadă vom aplica sancțiuni aspre. Știm că unora le e mai greu să se acomodeze cu schimbările, dar acestea au fost făcute în interesul tuturor, zona respectivă fiind întotdeauna aglomerată”, a adăugat primarul municipiului Suceava.