Lecția de religie

Sensul vieții (I)



Lecția de religie: Sensul vieții (I)
Lecția de religie: Sensul vieții (I)

Căutarea sensului vieții nu constituie doar o problemă a filosofiei, ci și o necesitate elementară cotidiană. Imediat ce dobândește conștiința sinelui, omul se întreabă care este rostul vieții sale. Iar prin răspunsul pe care îl dă întrebării acesteia își determină poziția lui față de fiecare din problemele parțiale ale cotidianului. Răspunsul satisfăcător la întrebarea despre sensul vieții creează maturitatea necesară corectei abordări a acesteia. Lipsa unui răspuns satisfăcător devine pricină de confuzie și provoacă focare permanente de incoerență și tulburare. Transformările continue ale opiniilor morale, sociale, filosofice sau de altă natură dau la iveală lipsa unui răspuns satisfăcător la întrebarea despre sensul vieții și descoperă profunda dorință de a-l afla.
Neputința – tragică ironie
În epoca noastră domnește o nemaivăzută incoerență în viziunea asupra vieții. Aceasta, desigur, este legată și de schimbările vertiginoase care s-au semnalat și se semnalează în lume.
Înainte de-a se instaura deplin o stare a lucrurilor, se schimbă și se creează una nouă, care cere o nouă abordare a ei. Omul nu mai are puterea de-a urmări toate evoluțiile acestea, este dus de ele, rămâne dezorientat și sfârșește în confuzie și impas. Speranțele pe care le nutrise în ceea ce privește dezvoltarea științei și tehnologiei sunt dezmințite, adesea într-un mod dramatic. Și este relevant faptul că neputința cea mai mare în fața întrebării despre sensul vieții se semnalează tocmai astăzi, când omul realizează progrese extraordinare în știință și tehnologie, extinzându-și stăpânirea și dincolo de planeta pe care o locuiește și, pe de altă parte, reușind să-și cartografieze propriul sistem genetic. Astfel, neputința aceasta a omului apare ca o tragică ironie.
Existența
Așadar omul, care înregistrează atâtea succese în știința și tehnologie, eșuează în ceea ce privește căutarea sensului vieții sale. Dar lucrul acesta, din punct de vedere creștin, nu este paradoxal, ci cât se poate de firesc. Omul, care provine din nimic și se raportează la Dumnezeu, nu își poate afla sensul vieții dacă îl caută înăuntrul hotarelor lumii, care și ea provine din nimic. Cătă vreme se mărginește la lumea creată este rob necesității naturale. Prin raportarea la Dumnezeu se eliberează, însă, de această necesitate și se împlinește ca persoană. Așadar limitarea la imanent – caracteristică omului epocii noastre – împiedică accesul la sensul vieții.
Viața fără Dumnezeu este anostă și adesea insuportabilă. Cel ce o abordează imanent nu vede în ea nici un înțeles sau scop substanțial. Cel mai sincer răspuns în acest caz este, poate, cel dat de existențialismul ateu, negând orice sens al vieții. „Dacă exist în clipa aceasta”, zice Sartre, „este pentru că urăsc existența. Eu sunt acela care mă trag pe mine însumi de la inexistența pe care o râvnesc; ura și sila față de existență sunt exact modurile care-mi fac sinele să existe, care mă aruncă în existență”.
Sensului vieții fără Dumnezeu, osteneală zadarnică
Și într-adevăr, existența omului departe de obârșia existenței constituie un proces de autonimicire. De aceea căutarea sensului vieții fără Dumnezeu este osteneală zadarnică. „Toate sunt fără rost”, spune Sartre, „chiar și eu însumi. Tot ce există se naște fără motiv, rămâne în neputința și moare la întâmplare”. Când cineva dobândește simțirea aceasta, este stăpânit de greață. Iar perspectiva vieții lui este eșecul. Această experiență, la care omul lumii apusene a fost dus de duhul raționalismului și de iluminism, a provocat căutarea unor soluții metafizice pentru ieșirea din impas. Și întrucât secularizarea ce a dominat apusul i-a secătuit credința creștină, s-a născut interesul față de religiile orientale, auto-concentrare, meditație transcendentala și magie. S-a creat astfel un melanj ciudat de raționalism occidental și misticism oriental, care și-a găsit expresia în mișcarea „Noua Epoca” sau „Noua Era” (New Age). Mișcarea aceasta, după cum nimerit s-a remarcat, ar putea fi numita „expresia crizei în căutarea sensului vieții”.
Procesul de globalizare
În societatea contemporană, ca scop al vieții umane este promovata satisfacția senzuală, speculându-se orice prilej în acest sens. Mulțimea produselor, varietatea ofertelor, multitudinea de servicii, abundența posibilităților, provocarea sistematică a unor nevoi de prisos și incitări senzuale prin reclamele și programele mijloacelor de informare colectivă converg în impunerea acestui scop. Lozinca „trăiește-ți viața!” a căpătat caracter de poruncă categorică. De aceea și societatea noastră a fost numită, corect, „societatea experienței intense”. În această societate factorul unificator principal al membrilor nu este o anumită țintă sau aspirație comună pozitivă, ci frica obștească în fața viitorului sau pericolul comun resimțit înaintea acestuia. Astfel „societatea experienței intense” coincide cu „societatea fricii” sau „societatea pericolului” și, prin procesul de globalizare, devine societatea fricii globale sau a pericolului mondial.
În căutarea sensului vieții
Câtă vreme societatea mai păstra anumite configurații stabile, omul mai putea găsi oarecare suporturi vieții sale. În societatea contemporană, însă, totul se fărâmițează și se descompune. Iar omul trăiește și exprimă fărâmițarea și descompunerea societății în viața lui personală și în relațiile lui sociale. Căutând autoconfirmarea și împlinirea prin sine, sfârșește în autodezmințire și pierderea propriei existente. Își sporește activitățile și mobilitatea, pentru a-și confirma existenta, își schimba profesia, pentru a încerca noi experiențe. Își dizolvă familia, pentru a crea noi legături. Călătorește în diferite puncte ale pământului, pentru a cunoaște lucruri noi și a-și umple golul ce există înăuntrul lui. Cu toate acestea, însă, nicăieri nu găsește sens vieții.
(Georgios Mantzaridis, www.crestinortodox.ro)



Recomandări

Deputatul Ioan Balan crede că economia românească trebuie capitalizată pe fondul deficitului de forță de muncă

Deputatul Ioan Balan crede că economia românească trebuie capitalizată pe fondul deficitului de forță de muncă
Deputatul Ioan Balan crede că economia românească trebuie capitalizată pe fondul deficitului de forță de muncă

Au apărut gropi pe sectorul șoselei de centură Suceava reparat în acest an: „covor asfaltic turnat pe pământ de flori”

Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”
Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”

Dramaturgul Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți

Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți
Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți