Termen

Sensul giratoriu care va facilita accesul la noul Kaufland din Burdujeni va fi finalizat în circa două săptămâni

Sensul giratoriu de la noul Kaufland
Sensul giratoriu de la noul Kaufland

Restricțiile de circulație de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Suceava vor fi ridicate în aproximativ două săptămâni, când este preconizată finalizarea noului sens giratoriu care se construiește aici, a declarat, miercuri, primarul de Suceava, Ion Lungu.
Sensul giratoriu este amenajat de Kaufland România cu scopul de a fluidiza circulația în zona noului magazin pe care compania îl construiește în cartierul Burdujeni. Prin noua arteră de circulație, cu trei benzi, se va face intrarea din sensul giratoriu în parcarea Kaufland, iar o bandă de selecție este destinată ieșirii din parcare.
Al doilea hipermarket Kaufland din municipiul Suceava se construiește pe terenul fostului IRIC, pe o suprafață totală de 18.297,97 mp, aproape dublă față de cea a magazinului pe care compania îl are din anul 2006 pe strada Universității. Accesul auto și pietonal se va realiza din strada Calea Unirii, iar accesul în zona de aprovizionare va fi făcut din strada Nicolae Iorga.
Conform documentației de urbanism, planul de ocupare a terenului nu depășește 30%, platformele carosabile (inclusiv parcarea cu 200 de locuri) reprezintă aproximativ 50% din totalul terenului disponibil, regimul de înălțime va fi de max. 15 metri – parter plus un etaj, iar cel puțin 16% din suprafața terenului va fi amenajată ca spații verzi.
Pe lângă hypermarketul propriu, în noul Kaufland vor fi și galerii comerciale extinse, restaurante, patiserii și cafenele.
Investiția ar urma să genereze peste 100 de locuri de muncă în mod direct, dar și altele, indirect, la cei care colaborează cu compania.
Menționăm că toate costurile de amenajare a sensului giratoriu, cât și cele pentru extindere/racordare/branșare la rețelele de utilități sunt suportate de către investitor.

Sensul giratoriu de la noul Kaufland
Sensul giratoriu de la noul Kaufland
Sensul giratoriu de la noul Kaufland
Sensul giratoriu de la noul Kaufland

Recomandări

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava

Managerul Autotehnorom își ia angajamentul că noul drum spre Aeroportul Suceava va fi gata în toamna anului viitor

Planul noului drum județean care va asigura o cale rapidă și directă din municipiul Suceava către Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava
Planul noului drum județean care va asigura o cale rapidă și directă din municipiul Suceava către Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava