Sensul creației

Aceasta este viata veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17.5)
Potrivit referatului biblic din cartea Facerii, omul a fost făcut de Dumnezeu Cel personal și iubitor după chipul Lui și a fost chemat la viața veșnică, la asemănarea cu El, la unirea tot mai mare cu El prin viețuirea într-o comuniune crescândă cu El. Iar asemănarea cu Dumnezeu prin virtute (de la om) și prin har (de la Dumnezeu) este proprie întregii ființe omenești, căci virtutea nu e caracteristică doar unei părți din ființa omului, ci ea este rodul tuturor puterilor sufletești și trupești; de aceea întărirea în virtute înseamnă o îmbogățire a vieții, o pregustare (trăire) a vieții veșnice dumnezeiești. Dumnezeu este, așadar, nu ca simplu obiect de cunoaștere, ci ca Subiect de comuniune, ca Persoană iubitoare Care dă viață spirituală celor ce-L iubesc pe El și fac voia Lui. Acceptarea sugestiei diavolului ca Dumnezeu nu le-a spus Adevărul i-a făcut pe protopărinți să accepte oferta duhului viclean („Veți fi ca Dumnezeu!” – Facerea 5.5) și așa au căzut din Adevăr, din comuniunea cu Dumnezeu Cel Viu, „Cel ce este” (Ieșirea 5.14), într-o iluzie, într-o falsă realitate. Prin acest păcat al mândriei și al neascultării de Dumnezeu, primii oameni (și prin ei tot neamul omenesc) au murit spiritual pierzând comuniunea cu izvorul vieții spirituale, amăgiți de falsa perspective a propriei divinizări prin cunoaștere autonomă (fără Revelație divină).
După ei, în istorie, oamenii s-au îmbătat tot mai mult cu aceeași iluzie, lucru ce i-a împins la repetarea și amplificarea acestui păcat originar.
Căzuți într-un mod de viață irațional, păcătos, sub sugestiile și înspăimântările demonilor înșelători și răi, oamenii s-au depărtat de Dumnezeu Cel Adevărat, s-au rătăcit de la Adevăr și și-au creat sisteme de idolatrie bazate nu pe Adevăr, ci pe mincinoase fabulații. Îndepărtându-se de unitatea Adevărului și a sfințeniei, oamenii s-au dezbinat și s-au rătăcit într-o pluralitate babilonică de minciuni și de păcate. Așa au apărut multele concepții religioase greșite despre Divinitate și lume, care mai simple, care mai complicate, care mai vechi, care mai noi, prin care demonii au încercat și încearcă mereu să-i despartă pe oameni de Dumnezeu Cel Viu și iubitor de oameni. Totuși, Dumnezeu a purtat mereu de grijă oamenilor, având în toate vremurile ca propovăduitori și vestitori, oameni drepți care, iubindu-L pe El, prin sfințirea vieții lor s-au făcut receptivi Adevărului, harului și inspirației dumnezeiești.
– Duhurile rele îi dominau pe oameni împingându-i la zeificarea și adorarea lor
În curgerea timpului, oamenii și-au adunat experiența vieții în structuri socio-culturale, structuri în care era însămânțată ca punct inițial Revelația divină din legea firii. Chiar dacă oamenii primitivi au ajuns aproape total robiți păcatelor, încât „tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ” (Facerea 6.12), idei din Revelația dumnezeiască primară s-au păstrat totuși prin tradiție orală. Separate geografic și cultural, comunitățile primitive au „colorat” apoi treptat Revelația divină în nuanțele specifice legate de viața lor comunitară cotidiană (agricolă și cultică). Dar viața morală decăzută, supusă instinctelor și patimilor, ca și lipsa unui bagaj de cunoștințe care să poată explica anumite fenomene naturale, precum și intervenția duhurilor rele asupra minții oamenilor, toate acestea i-au făcut pe oameni să-și creeze „credințe și culturi” convenabile păcatelor, plăsmuindu-și zei și idoli cărora le-au atribuit și diferite merite în anumite faze și evenimente mai însemnate din viața universului și a lor înșiși (mileniile VI-II in. Hr.).
Fiind tot mai puțin exersată în cele conforme cu firea ei rațiunea umană s-a întunecat cu umbra morții spirituale, pierzând legătura prin rugăciune cu Dumnezeu Cel personal și iubitor și ocupându-se cu venerarea idolatrică a lumii sensibile a cărei experiență era imediată. Duhurile rele îi dominau pe oameni împingându-i la zeificarea și adorarea lor printr-o oarecare formă de cult idolatric legat de lumea materială (închinarea la foc, la fulger, la soare, la stele, etc.). Așa a apărut magia, definită ca strădanie a omului de a stăpâni și controla anumite forțe ascunse și fenomene ale naturii considerate ca impersonale prin acte sau formule fixe, prestabilite, dotate cu puteri a căror eficacitate ar fi irezistibilă; de fapt, ritualul magic era (în ascuns) o metodă de invocare a demonilor a căror intervenție nu întârzia. Prin aceasta putem recunoaște în sistemele primitive de credință forme de închinare la demoni și de idolatrie materială, forme care s-au strecurat și în concepțiile filozofiilor și superstițiilor păgâne de mai târziu, unele existând până în ziua de astăzi.
Totuși, au existat mereu oameni plăcuți lui Dumnezeu care și printr-o viață sfântă, și printr-o concepție religioasă adevărată despre Dumnezeu, lume și om, au păstrat tradiția teologică neîntreruptă (de exemplu: Abel, Enoh, Noe, Melchisedec, Avraam și urmașii lui întru credință). Aceștia vorbeau cu Dumnezeu și vorbeau și oamenilor despre Dumnezeu Cel Viu și Adevărat, ținând poruncile Lui cu scumpătate, dragoste și dreptate. Bogăția experienței lor de comuniune cu Dumnezeu și de contemplare a Lui, ca Persoană iubitoare ce poartă de grijă oamenilor și lumii, le umplea viața și gândirea de lumină dumnezeiască, și de aceea înțelepciunea lor era bazată pe cuvintele lui Dumnezeu către ei, iar nu pe câteva cunoștințe „produse” doar de om. Teologia contemplativă, deci, precede cunoașterea omenească întrucât Revelația lui Dumnezeu prin și în lumea creată de El a făcut și în omul creat „după chipul lui Dumnezeu” să răsară rațiunea, cu setea sa ontologică după prototipul ei divin.
Sesizăm cu regret și uimire în perioada contemporană un foarte intens proces de decădere religioasă și morală, proces care cultivă o mentalitate pătimașă, egoistă, dominată de plăceri și ignoranță. În acest context, credința decade ușor spre superstiție și astfel își fac apariția formele eronate de evlavie (din nefericire mult răspândite și la noi) legate de felurite sisteme gnostice greșite.
(Ier. Mihail Stanciu)