Temă de proiectare

Sens giratoriu, cu parc integrat, în intersecția bulevardului 1 Mai cu Calea Obcinilor

Intersecția bulevardului principal, 1 Mai, cu Calea Obcinilor, unde va fi amenajat un sens giratoriu diferit de cele tradiționale. Foto Ema Motrescu

Un nou sens giratoriu va apărea în municipiul Suceava, în intersecția bulevardului principal, 1 Mai, cu Calea Obcinilor.
Acesta este necesar pentru punerea în aplicare a proiectului de sensuri unice pe bulevardele principale. Doar că amenajarea sa ca oricare alt sens giratoriu ar afecta parcul din respectiva intersecție, unde se află și monumentul Unirii.
„Lucrăm la realizarea unui sens giratoriu la intersecția bulevardului 1 Mai cu Calea Obcinilor. Noi tot vorbim de sensuri unice, dar trebuie pregătite”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.
El a lansat o provocare proiectanților, să gândească sensul giratoriu astfel încât spațiul verde din intersecție să nu dispară.
„Acel parc care există acum în intersecție eu aș dori să rămână, să nu facem un sens giratoriu tradițional, adică să dăm totul jos și să facem un sens giratoriu pur și simplu.
De aceea am venit cu o propunere de realizare a sensului giratoriu pe actualul amplasament, astfel încât să rămână parcul și să găsim soluții astfel încât să îi avantajeze pe cei care circulă pe acolo”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi, care a prezentat o variantă de proiectare cu spațiul verde integrat în sensul giratoriu.
Varianta prezentată nu este cea finală.
„Deocamdată este o temă de proiectare, luăm în calcul mai multe variante, le discutăm și vom scoate la licitație execuția acestui sens giratoriu, în perioada următoare, astfel încât să avem disponibile cele trei benzi pe care le dorim prin fața spitalului și să aibă conexiune cu Calea Obcinilor”, a adăugat viceprimarul Sucevei.
Dacă va fi realizat cu spațiul verde integrat, noul sens giratoriu ar fi cel mai mare din Suceava sau poate chiar la nivel național.

Varianta de proiect pentru amenajarea sensului giratoriu, cu parcul din intersecție integrat

Intersecția bulevardului principal, 1 Mai, cu Calea Obcinilor, unde va fi amenajat un sens giratoriu diferit de cele tradiționale 2 foto Ema Motrescu

Lucian Harsovschi a prezentat varianta de proiect pentru amenajarea sensului giratoriu, cu parcul din intersecție integrat
Lucian Harsovschi a prezentat varianta de proiect pentru amenajarea sensului giratoriu, cu parcul din intersecție integrat
Intersecția bulevardului principal, 1 Mai, cu Calea Obcinilor, unde va fi amenajat un sens giratoriu diferit de cele tradiționale. Foto Ema Motrescu
Intersecția bulevardului principal, 1 Mai, cu Calea Obcinilor, unde va fi amenajat un sens giratoriu diferit de cele tradiționale. Foto Ema Motrescu

Recomandări

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Traficul rutier, blocat pe Calea Unirii, după depistarea unei scurgeri majore de gaz în sensul giratoriu de la Bazar

Iulius Mall Suceava, transformat în cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării, după o investiție de 40 de milioane de euro

Iulius Mall Suceava, transformat în cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării