Rugby

Seniorii de la CSM Suceava au revenit la antrenamente



Seniorii de la CSM Suceava au revenit la antrenamente
Seniorii de la CSM Suceava au revenit la antrenamente

În această săptămână, componenții echipei de rugby seniori de la Clubul Sportiv Municipal Suceava au reluat antrenamentele, cu două luni înainte de reluarea campionatului din Divizia Națională de Rugby. Antrenorul Marius Colțuneac are la dispoziție în acest an un lot destul de numeros, aproximativ 35 de sportivi, în care se regăsesc și câțiva juniori ce au împlinit 18 ani și au fost promovați de la CSȘ Gura Humorului și LPS Suceava. Mai mult, din lot nu a plecat deocamdată nici un jucător, așa cum se întâmpla în anii trecuți.
Rugbiștii suceveni urmează să treacă și examenul medical, absolut necesar, mai ales într-un sport de contact. Marți, sucevenii s-au reunit pe stadionul Unirea, unde au făcut și un antrenament de reacomodare la efort, urmând să alterneze pregătirea cu antrenamente și-n sală.
„Am revenit la pregătire și-n această perioadă ne vom reacomoda la efort, cu câte două antrenamente pe săptămână. După această fază vom mări numărul de ședințe și sper să avem cât mai mulți sportivi la fiecare antrenament. Am vorbit cu jucătorii și vor face tot posibilul să ajungă cât mai des, deoarece altfel nu vom putea să ajungem la o formă sportivă pe care mi-o doresc. Cred că dacă vom face o pregătire foarte bună, cu siguranță vom face un retur mult mai bun. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru sprijin, clubului CSM, sponsorilor, Alin Crețu, de la firma AC Mobile, Andrei Puiu, de la Expertoptic, dar și Asociației Prietenii Rugby-ului din Bucovina și tuturor celor ce sunt alături de noi”, a explicat antrenorul sucevenilor, Marius Colțuneac.
La începutul lunii martie, seniori de la CSM Suceava vor face un stagiu de pregătire centralizată de aproximativ o săptămână, la Mălini. După acest cantonament, antrenorul Marius Colțuneac își dorește cel puțin un meci de pregătire, în acest sens fiind în discuții cu mai multe echipe, Universitatea Cluj, Galați, Iași, ultima fiind o variantă incertă din cauza problemelor financiare prin care trece.
Pe 17 martie, echipa de seniori CSM Suceava va relua campionatul în Divizia Națională, cu un meci din prima etapă a returului, pe terenul liderului la zi din eșalonul doi, CS Tomitanii Constanța.



Recomandări

Ciprian Anton, șeful IȘJ, va fi prezent la deschiderea anului școlar la Broșteni și în celelalte localități afectate de inundații

Ciprian Anton, șeful IȘJ, va fi prezent la deschiderea anului școlar la Broșteni și în celelalte localități afectate de inundații
Ciprian Anton, șeful IȘJ, va fi prezent la deschiderea anului școlar la Broșteni și în celelalte localități afectate de inundații