Semn bun după meciurile disputate în cea de-a treia etapă a returului în campionatul Diviziei D. Nici un jucător senior nu s-a aflat printre cei care au încălcat regulamentul. În schimb, în prim plan se află juniorii.
– cel mai „cuminte”, Marius Caciuc (Flacăra Roșie Udești) care, în meciul disputat în partida juniorilor la Rădăuți cu CSM-ul din localitate, a văzut „roșu” după al doilea galben primit pentru faulturi repetate. Comisia l-a sancționat cu 1 etapă de suspendare și 10 lei amedă.
– în partida juniorilor disputată duminică, 26 martie, la Iacobeni, între Minerul din localitate și Victoria Păltinoasa, nici nu începuse bine meciul, era prin minutul 15, când „doi cocoși”, Vasile Cutaș (Minerul) și Dănuț Nuțu (Victoria), s-au luat la harță drept în fața arbitrului asistent, acesta atenționându-l pe central, cei doi au fost eliminați din teren, iar Comisia i-a sancționat cu câte două etape de suspendare și câte 20 de lei amendă.
– mai gravă atitudinea juniorului de la Zimbrul Siret Alexandru Turliuc care, în partida disputată la Câmpulung cu Rarăul, a adus injurii arbitrului și a fost eliminat din joc. El a fost sancționat cu trei etape de suspendare și o amendă de 20 de lei. În același joc, antrenorul lui, de fapt antrenorul formației de juniori Zimbrul Siret – Alin Fercalo, a fost trimis în tribună de arbitrul Bogdan Boghian, pentru „vorbele grele” adresate brigăzii de arbitri, iar pentru faptul că este și pedagog, Comisia l-a sancționat cu trei etape de suspendare și o amendă de 50 de lei.
– ghinion pentru Bucovina Fundu Moldovei în partida pe care a disputat-o la Preutești cu Șomuzul. Partida de juniori care ar fi trebuit să se dispute de la ora 11.00, nu s-a mai jucat, echipa din Fundu Moldovei ajungând cu 30 de minute întârziere. La meciul dintre formațiile de seniori, oaspeții au introdus în teren un jucător care a fost contestat de echipa din Preutești și, în urma confruntării de la sfârșitul jocului, a fost constatată substituirea de către arbitrul întâlnirii și observatorul jocului, fapt menționat în foile de arbitraj. Comisia a sancționat cu pierderea jocului de juniori cu 3-0 și o amendă de 50 de lei, iar în ceea ce privește jocul de seniori, pierderea jocului cu 3-0 (pe teren a fost 0-0) și o amendă de 100 de lei pentru Asociația Sportivă Bucovina Fundu Moldovei.





