Recunoaștere

Senatul Universității de Arte „George Enescu” Iași i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa artistei Suzana Fântânariu

Suzana Fântânariu este ambasador al localității Baia în țară și al României în lume

Universitatea de Arte „George Enescu” Iași organizează în perioada 27 mai – 6 iunie 2013 “Zilele Universității”, manifestare în cadrul căreia artista Suzana Fântânariu, renumită graficiană și profesoară originară din Baia, județul Suceava,a primi titlul de Doctor Honoris Causa.
Ședința solemnă a Senatului Universității de Arte ”George Enescu”, cu prilejul decernării titlului, a avut loc ieri, la ora 11, ceremonia fiind prezidată de rectorul universității, prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu. Personalitatea și cariera Suzanei Fântânariu au fost prezentate, în cadrul discursului Laudatio, de conf. univ. dr. Dragoș Pătrașcu. După momentul solemn al înmânării diplomei și a semnelor distinctive de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte ”George Enescu”, Suzana Fântânariu a rostit o alocuțiune în cadrul căreia a mulțumit Senatului Universității pentru titlul acordat, adresându-se apoicadrelor didactice universitare, studenților și publicului prezent.
Cu acest prilej prof. univ. dr. Suzana Fântânariu a vernisat o expoziție personala în holul Universității de Arte și a susținut un curs de masterclass la Facultatea de Arte Plastice și Decorative „George Enescu” din Iași.
Suzana Fântânariu este un ambasador al localității Baia în țară și al României în lume. Un ambasador al valorii, al frumosului, al sensibilității, a tot ceea ce înseamnă bun și frumos în spiritul românesc, a cărei activitate a fost încununată cu cele mai mari premii în țară și în lume, o personalitate primită cu drag de președinți de state, de instituțiile culturale ale lumii, în care a realizat peste 50 de expoziții personale, la care se adaugă peste 150 de expoziții de grup în țară și peste hotare.
Posesoarea a numeroase premii și distincții internaționale
Grafician de renume internațional, Suzana Fântânariu s-a născut pe 15 septembrie 1947, în localitatea Baia, județul Suceava. Este profesor universitar doctor la Facultatea de Arte Plastice și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, posesoarea a numeroase premii și distincții, printre care amintim: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România (1999); Premiul I al Bienalei Internaționale de Artă contemporană a țărilor francofone Paris, Franța (1992); Premiul II la Bienala de gravură Maastrich, Olanda (1993); Medalia de argint la Expoziția Internațională de gravură, Beijing, China (1998); Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de “Cavaler” pentru realizări artistice și promovarea culturii (2000); Premiul de excelență al Bienalei internaționale de gravură Beijing, China (2003).
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Grupului Internațional de Gravură “SMTG”, Cracovia, Polonia.

Suzana Fântânariu este ambasador al localității Baia în țară și al României în lume
Suzana Fântânariu este ambasador al localității Baia în țară și al României în lume
Suzana Fântânariu este ambasador al localității Baia în țară și al României în lume
Suzana Fântânariu este ambasador al localității Baia în țară și al României în lume

Recomandări

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

Concursul Internațional de Interpretare pianistică „Bucovina Muzicală”, ediția a IV-a, la Rădăuți și Horodnic de Sus