Județul Suceava va avea, în cel mai scurt timp, 114 unități administrative, după ce Senatul României a aprobat proiectul de lege privind înființarea comunei Poieni Solca.
Inițiativa a aparținut parlamentarilor de Suceava Mihai Sandu Capră și Tiberiu Prodan, care în cursul anului trecut au depus un proiect de lege în vederea înființării noii comune, situate în apropierea orașului Solca.
Potrivit spuselor deputatului Mihai Sandu Capră (foto), inițiativa a avut la bază un referendum organizat în cursul anului 2004, noua comună urmând a se înființa prin reorganizarea orașului Solca. Sandu Capră a mai precizat că în susținerea înființării noii comune există o serie de argumente de ordin istoric, demografic și economic. „Mai mult, există și sprijinul deosebit pe care populația l-a acordat înființării comunei Poieni-Solca, așa cum reiese și din procesele verbale ale referendumului pe acest subiect, organizat în luna august 2004”, a menționat deputatul PNL.
El a adăugat că, după votarea proiectului de către Senat, legea va fi înaintată spre promulgare, urmând ca în cel mai scurt timp să fie demarate procedurile pentru organizarea comunei Poieni Solca. Mihai Sandu Capră a mai spus că viitoarea comună deține mijloacele imobiliare și edilitare necesare pentru a funcționa în condiții normale, și respectă condițiile referitoare la populație și serviciile publice locale. Capră a precizat că Poieni-Solca a avut și în trecut statutul de comună, ea fiind desființată în anul 1968.






