Senatul respinge cererea de reexaminare formulată de Băsescu în cazul Memorandumului cu Rompetrol



Senatorii au respins, miercuri, cererea de reexaminare prin care președintele Traian Băsescu solicita, în iulie 2013, respingerea legii de aprobare a Memorandumului de înțelegere între statul român și Rompetrol, semnat la București la 15 februarie 2013.
Proiectul de lege privind aprobarea Memorandumului de înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group N.V. semnat la București la 15 februarie 2013 a fost adoptat de senatori, cu 79 de voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă” și opt abțineri, în forma transmisă inițial la promulgare.
Legea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înțelegere încheiat între statul român în calitate de proprietar al acțiunilor deținute în cadrul SC „Rompetrol Rafinare” SA și The Rompetrol Group NV.
Cele două părți își asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group NV a unui pachet minoritar de acțiuni reprezentând aproximativ 26 la sută din capitalul social al SC „Rompetrol Rafinare” SA, deținut în prezent de Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) în schimbul a 200 de milioane de dolari.
Părțile convin, de asemenea, să constituie un fond de investiții kazak-român, sub forma unei societăți cu structura acționariatului 80 la sută The Rompetrol Group și 20 la sută statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic.
Băsescu a arătat în cererea de reexaminare că aceată lege are „un caracter individual, ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cayuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres, pentru realizarea tranzacției cu The Rompetrol Group NV”.
Potrivit șefului statului, această soluție legislativă „nu reglementează o relație socială generală, ci o prealabilă înțelegere, adică un acord de voință între The Rompetrol Group NV și Guvern”.
Parlamentarii democrat-liberali s-au declarat împotriva adoptării prin lege a acestui memorandum.
La dezbateri, senatorul PDL Nicolae Vlad Popa a spus că senatorii vor face o mare greșeală dacă vor vota acest proiect care prevede încheierea unei tranzacții, care, de fapt, este de competența Guvernului.
Subliniind că parlamentarii fac legi „pentru toată țara”, Popa și-a avertizat colegii senatori că riscă să cadă într-o „capcană imensă” asumându-și pierderi foarte mari.
Senatorul PDL Marinică Dincă a afirmat, la rândul său, că senatorii sunt puși să legifereze o relație economică între statul român și o societate economică cu capital majoritar privat.
În ceea ce privește prevederea din memorandum referitoare la constituirea fondului de investiții, senatorul a opinat că aceasta este doar „o poveste frumoasă, care, dacă se întâmplă, sunt toți bucuroși, iar, dacă nu se întâmplă, nu e nimeni vinovat”.
Senatul a dezbătut acest proiect în calitate de Cameră decizională.