Senatul aprobă înființarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private



Senatorii au decis, luni, înființarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, ei adoptând, în acest sens, un proiect de lege propus de Guvern.
Proiectul de Lege privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, adoptat cu 48 de voturi „pentru”, 41 voturi „împotrivă” și o „abținere”, se menționează că scopul Fondului este acela de a garanta drepturile participanților și beneficiarilor, după caz, dobândite în sistemul de pensii private.
În proiect se mai arată că Fondul de garantare va compensa pierderile participanților sau beneficiarilor la fondurile de pensii private, atât în perioada de acumulare a contribuțiilor cât și după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor sau furnizorilor de pensii de a onora obligațiile asumate.
De asemenea, Fondul asigură plata drepturilor participanților sau beneficiarilor la fondurile de pensii private în cazul imposibilității asigurării acestora de către administratorii sau furnizorii de pensii private.
Fondul de garantare ar urma să fie administrat de către un Consiliu de administrație compus din președintele CA, desemnat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, un membru numit de Asociația pentru Pensii Administrate Privat din România și un membru numit de Ministerul Finanțelor Publice.
Senatul a adoptat proiectul, în calitate de primă Cameră sesizată, în varianta propusă de Guvern, senatorii respingând amendamentele propuse de Comisia pentru buget.