Senatul adoptă tacit instituirea Zilei împotriva violenței domestice la 25 noiembrie



Senatul a adoptat tacit o inițiativă legislativă prin care se consacră ziua de 25 noiembrie ca Ziua împotriva violenței domestice, potrivit anunțului făcut, luni, de președintele acestei Camere, Vasile Blaga (PDL).
Propunere legislativă pentru consacrarea zilei de 25 noiembrie ca Ziua împotriva violenței domestice în România îl are ca inițiator pe deputatul PSD Victor Socaciu.
Propunerea legislativă propune ca Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale să organizeze campanii de informare și sensibilizare a publicului și manifestări publice dedicate prevenirii și combaterii violenței domestice.
Inițiativa legislativă a primit raport negativ din partea Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, iar Guvernul nu susține adoptarea acestuia.
Proiectul de act normativ va fi transmis Camerei Deputaților, care este for decizional.