Structuri specializate de jandarmerie forestieră ar putea să asigure, alături de personalul silvic, paza fondului forestier național pentru combaterea încălcării legii, au decis, marți, senatorii.Plenul Senatului a adoptat, cu amendamentele propuse de Comisia pentru agricultură, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 46/2008 – Codul Silvic.Astfel, în cadrul Jandarmeriei Române se vor înființa structuri specializate de jandamerie forestieră cu atribuții în domeniul supravegherii, controlului, protecției și conservării fondului forestier, precum și pentru combaterea oricăror încălcări ale prevederilor legale.Amendamentul a fost adoptat la propunerea comisiei de specialitate, care a argumentat că RNP Romsilva nu poate asigura singură paza fondului forestier național.La propunerea Comisiei pentru agricultură, senatorii au eliminat din textul propus de guvern prevederea potrivit căreia ocoalele silvice de stat din structura Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva vor suporta din fonduri proprii cheltuielile aferente serviciului de pază a proprietăților forestiere de până la 30 de hectare, în limita fondurilor cu aceată destinație prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli.Membrii comisiei au arătat că proprietățile private sub 30 de hectare reprezintă aproximativ 1 milion de hectare de fond forestier, iar costurile de pază s-ar ridica la peste 15 milioane de euro, sumă care nu poate fi suportată din bugetul regiei.Senatorii au amânat cu un an, de la 1 ianuarie 2014 la 1 ianuarie 2015, data de la care va fi interzisă vânzarea unui procent mai mare de 50 la sută din masa lemnoasă, pusă în valoare pentru a fi recoltată ca „lemn pe picior” din păduri proprietate publică.Comisia pentru agricultură a apreciat că valorificarea integrală a lemnului ca produse fasonate sau ca produse rezultate din prelucrarea primară presupune investiții substanțiale pentru achiziționarea de utilaje specifice și amenajări de depozite, investiții pe care RNP nu are capacitatea să le facă în anul 2014.Tot din motive financiare, senatorii au eliminat din proiectul de act normativ obligația ca Regia Națională a Pădurilor – Romsilva poate să achiziționeze terenuri în vederea împăduririi, cu prioritate terenuri degradate, astfel încât suprafața fondului forestier să nu scadă sub 3.000.000 hectare, apreciind că achiziționarea din fonduri proprii de către RNP Romsilva a unor suprafețe de aproape 1 milion de hectare este practic imposibilă, din lipsa resurselor financiare, iar o acțiune de asemenea amploare ar conduce la creșterea artificială a prețului și la speculații imobiliare.Senatorii au aprobat, pe de altă parte, propunerea Guvernului ca scoaterea definitivă din fondul forestier național a terenurilor necesare realizării lucrărilor pentru exploatarea resurselor minerale să fie compensată cu un teren cu o valoare de cinci ori mai mare.Guvernul a precizat, prin proiectul de lege, că pot fi scoase definitiv din fondul forestier național – doar cu condiția compensării acestora, fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești -, printre altele, și terenurile necesare realizării sau extinderii lucrărilor și obiectivelor pentru exploatarea resurselor minerale prevăzute în Legea minelor.Inițial, în Codul silvic resursele minerale erau enumerate limitativ: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri, ape minerale, surse de energie alternativă, petrol și gaze naturale.”Compensarea se va realiza fizic cu un teren care are de cinci ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier național, iar suprafața terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât de trei ori suprafața terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier național. Terenurile cu care se realizează compensarea trebuie să fie numai din afara fondului forestier național, dar limitrofe acestuia și apte de a fi împădurite”, se mai arată în proiect.Prin proiect se vizează, pe de altă parte, reducerea tăierilor ilegale, administrarea în regim silvic a micilor proprietăți, întărirea controlului și înăsprirea pedepselor, creșterea gradului de prelucrare internă și reducerea exportului de bușteni.Potrivit unui amendament adoptat în Senat, pentru prejudiciile produse fondului forestier național, altul decât cel proprietate publică, structurile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspund de silvicultură se constituie parte civilă.Senatorii au eliminat textul potrivit căruia personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de rang superior, precum și cel al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva este obligat să obțină autorizație de practică.Parlamentarii au trecut, însă, articolul care menționează că fondul forestier proprietate publică a statului poate fi concesionat cu excepția terenurilor aferente activelor care se vând, în condițiile legii, de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, pe durata existenței construcțiilor, dar nu mai mult de 49 de ani de la data încheierii contractului de concesiune.La propunerea comisiei de specialitate, o parte din sumele încasate din vânzarea materialelor lemnoase confiscate și din plata amenzilor la contravențiile silvice vor rămâne la dispoziția persoanei juridice în stuctura căreia își desfășoară activitatea organul constatator care a realizat confiscarea și vor fi folosite pentru recompensarea personalului silvic.Senatul a adoptat proiectul de lege cu 107 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” și o abținere, în calitate de primă Cameră sesizată, acesta urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaților.