Senatul a respins o ordonanță privind calitatea educației



Plenul Senatului a respins, luni, proiectul de lege privind aprobarea ordonanței referitoare la asigurarea calității educației, inițiativa Guvernului nereușind să întrunească numărul de voturi necesar adoptării unei legi organice.
Inițiativa Guvernului privind asigurarea calității educației a figurat pe ordinea de zi a Senatului și săptămâna trecută, când au început de altfel și dezbaterile la amendamentele făcute de PRM la acest proiect. Discuțiile au fost suspendate atunci din lipsă de cvorum.
Luni, senatorii au reluat discuțiile la amendamentele propuse de senatorii PRM, dar, fiind vorba despre o lege cu caracter organic, nu a avut susținerea necesară pentru aprobarea raportului cu cele 45 de amendamente propuse și însușite de Guvern și nici a proiectului legislativ.
Raportul la Ordonanța privind calitatea educației a fost respins cu 68 de voturi „pentru”, șapte „împotrivă” și patru abțineri. Astfel, raportul actului normativ inițiat de Guvern a fost respins la o diferență de un vot față de numărul necesar aprobării sale. Nici proiectul de lege nu a avut susținerea a jumătate plus unu dintre senatori, așa cum prevede Constituția în cazul legilor organice, obținând 54 de sufragii, față de 69 cât erau necesare.
După exprimarea rezultatelor, senatorul democrat Paula Ivănescu a cerut reluarea votului pe motiv că, deși a fost prezentă în sală și și-a exercitat dreptul la vot, opțiunea sa nu a fost înregistrată. În replică, președintele Nicolae Văcăroiu a invitat-o pe reprezentanta democraților să rămână după program și să voteze „de câte ori vrea”, ca să se convingă de funcționalitatea sistemului de înregistrare a voturilor.