Pensii

Senatul a aprobat ordonanța privind majorarea punctului de pensie

Senatul a votat săptămâna trecută ordonanța guvernului Tăriceanu prin care punctul de pensie pentru cei care au lucrat în grupa unu și doi de ramură se majorează cu 9% de la 1 ianuarie 2009, a anunțat senatorul PNL de Suceava Tiberiu Prodan.
Prodan a declarat că ordonanța a fost votată „numai la presiunea pensionarilor din grupa de ramură”, adăugând că aceasta prevede încă două majorări ale punctului de pensie, și anume cu 20 % de la 1 ianuarie 2010 și cu 16% de la 1 ianuarie 2011.
„Trei ore au fost laude la adresa domnului Gheorghe Barbu (PD-L), cel care a fost președintele comisiei de muncă din Camera Deputaților, spunându-se că dumnealui a avut o propunere legislativă de majorare a punctului de pensie cu 50%, care s-a transformat în lege, de altfel, dar pe care o țin într-o cutie și care a fost amânată până la calendele grecești probabil. Am spus da, aș vrea să văd să dați drumul la acești bani, dar deocamdată ceea ce a dat guvernul Tăriceanu este un lucru foarte bun”, a subliniat Prodan.

Recomandări

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului să nu tergiverseze aplicarea normei europene privind transparența salarială

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi solicită ministrului Educației ca elevii de clasa a XII-a să primească foi matricole parțiale

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea: „Ordonanța Trenuleț a fost adoptată de Senat fără dezbatere și fără respect pentru români”