Senatorii au aprobat, marți, cu 76 de voturi „pentru”, Ordonanța de Urgență a Guvernului 55/2008 privind reluarea programului de stimulare a înnoirii parcului auto și în anul 2008.
Ordonanța de Urgență a Guvernului aprobată de Senat prevede că posesorii unui autoturism uzat se pot înscrie în programul de înnoire a parcului auto și pot achiziționa un autoturism nou la un preț mai mic cu 3.000 lei, reprezentând valoarea celui vechi.
Pentru a se putea înscrie în program, persoanele fizice trebuie să predea autoturismul vechi unui producător sau importator de autoturisme autorizat și înscris în program.
Autoturismul uzat nu trebuie să aibă o vechime mai mare de 12 ani, trebuie să fie în stare de funcționare și trebuie să conțină, cumulativ, următoarele componente esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu și echipamentele electronice de gestionare a funcțiilor vehiculului, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație.
Proprietarii autoturismelor uzate se pot înscrie în program prin depunerea la producătorii sau importatorii autorizați, participanți la program, a unei documentații, până la data de 12 decembrie, dată fixată ca termen pentru derularea programului.
Proprietarii autoturismelor uzate pot achiziționa de la producătorul sau importatorul respectiv un autoturism nou, la un preț mai mic cu 3.000 lei față de prețul de achiziție.
Suma prevăzută de la Fondul de mediu pentru derularea programului de înnoire a parcului auto este de 120.000.000 lei.