Senatul a aprobat componența Comisiei pentru românii de pretutindeni, președinte fiind Viorel Badea



Plenul Senatului a aprobat, miercuri, componența noii Comisii pentru românii de pretutindeni, președintele acesteia fiind democrat-liberalul Viorel Badea, senator ales în Diaspora.
Potrivit nominalizărilor grupurilor parlamentare, Viorel Badea este președinte, Elena Mitrea – vicepreședinte, Puiu Hașotti secretar, iar membri sunt Traian Igaș, Mihail Hărdău, Mihaela Popa, Sorin Bota, Avram Crăciun, Crtistian Țopescu, Gyorgy Frunda și Anghel Iordănescu.
Supusă la vot, decizia a fost aprobată cu 67 de voturi „pentru” și două voturi „împotrivă”.
„Comisia, în acest moment, este din punct de vedere regulamentar activă. Vă urez succes. Este un subiect important și așa cum și Comisia pentru afaceri europene a debutat promițător și această comisie va fi un plus pentru activitatea Senatului”, a spus președintele Senatului, Mircea Greoană.
Senatorii au decis, în 4 mai, înființarea Comisiei pentru relația cu românii de pretutindeni, ei modificând, în acest sens, Regulamentul Senatului. Aceasta este a optsprezecea comisie permanentă a acestei Camere legislative.
Și la Camera Deputaților există o comisie permanentă pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.