Senatul a adoptat proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor și a mamelor

Senatul a adoptat, luni, proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor și a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcționarilor, informează Mediafax.Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege inițiat de Guvern care prevede amnistierea fiscală a mamelor care au primit indemnizații pentru creșterea copilului calculate greșit și a votat un amendament prin care Guvernul va da înapoi banii deja restituiți de părinți, în 5 ani, începând cu 1 ianuarie.Proiectul de lege pentru modificarea OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlul de indemnizație pentru creșterea copilului a fost adoptat în plenului Senatului cu 123 de voturi „pentru” și 2 abțineri.Potrivit proiectului, doar mamele care au primit indemnizații pentru creșterea copilului calculate greșit vor fi amnistiate, nu și cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realității.

Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava
Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava