Plenul Senatului a adoptat luni proiectul de lege referitor la doctorate cu 88 de voturi „pentru” și două „împotrivă”, astfel încât universitățile vor fi cele care vor decide acordarea și retragerea tilului de doctor, informează Mediafax.Ordonanța de urgență privind doctoratele a fost modificată substanțial de comisia de învățământ a Senatului, astfel încât universitățile vor fi cele care vor decide acordarea și retragerea tilului de doctor. De asemenea, senatorii din comisie au abrogat articolul care prevedea că „certificatele și diplomele de licență, de master și/sau de doctor încetează să mai producă efecte juridice, din momentul comunicării dispoziției de retragere a acestora”.





