Ordonanța de urgență care prevede reducerea la 9 la sută a cotei de TVA pentru livrarea de pâine, grâu și făină a trecut, miercuri, de Senat, în dezbateri atât senatori ai opoziției, cât și ai puterii admițând însă că scăderea prețului la pâine este mai mică decât cea prognozată.
Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a susținut, în intervenția sa, că Executivul a pășit cu stângul în acest pariu.
„Reducerea la pâine este una dintre măsurile la care noi am subscris, pentru că oricine ar dori ca prețul alimentului principal în țară să fie mai redus, cu atât mai mult cu cât această reducere era cu titlu de experiment, în sensul în care, dacă ea reușește, va fi aplicată și la alte produse de larg consum și lucrul acesta ar putea să ducă la o viață ceva mai bună a majorității cetățenilor, la o compensare a scăderilor de cumpărare din cauza inflației, a veniturilor reduse”, a spus acesta.
El a adăugat că, din păcate, după numai o lună de aplicare, „se întâmplă ceea ce era de așteptat”, respectiv scăderea prețului nu este cea prognozată de 15-16 procente, ci este doar de jumătate.
„Pariul pe care îl fac cu Guvernul este acela că spre sfârșitul anului prețul va tinde să se egalizeze cu cel care a fost înainte”, a declarat democrat-liberalul, care a estimat că „lucrurile vor evolua în direcția creșterii prețului pâinii”.
„S-a renunțat la un venit sigur al statului, iar acesta s-a împărțit în două, de jumătate a beneficiat populația, de jumătate au beneficiat producătorii de pâine. (…) Ce va fi în viitor…, urăm suscces Guvernului, dar se pare că a pășit cu stângul în acest pariu”, a adăugat parlamentarul.
În replică, liderul senatorilor PSD, Ilie Sărbu, a arătat că decizia Guvernului este „un pas” important, care trebuie susținut și de alte instituții și organisme de control, deși a admis, în parte, constatările colegului său de la PDL.
„În piață, sunt convins că ceea ce a spus liderul Rădulescu este real, poate nu sută la sută. Nu se va simți niciodată procentul pe care îl dorim, dar cred că e un pas pe care l-am făcut”, a afirmat Sârbu.
El a subliniat că premierul a luat această măsură cu o rezervă și a anunțat că dacă lucrurile nu vor evolua în mod favorabil va renunța la aceasta.
„Niciun stat din lume nu a reușit să lichideze evaziunea fiscală. (…) Niciodată comerciantul nu va purta grija săracului cumpărător”, a ținut să precizeze social-democratul, adăugând că acest „pas” trebuie să fie susținut de Ministerul de Finanțe și prin controale.
Ordonanța pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, adoptată fără amendamente de Senat, mai prevede introducerea mecanismului taxării inverse pentru livrările de energie către comercianți persoane impozabile și pentru tranzacțiile cu certificate verzi, majorarea nivelului accizelor pentru alcool etilic de la 750 euro/hl alcool pur la 1000 euro/hl, extinderea sferei de aplicare a accizelor nearmonizate pentru mai multe produse de lux (bijuterii din aur sau platină, confecții din blănuri naturale, iahturi și ambarcațiuni pentru agrement, autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare sau egală cu 3000 cm cubi, arme de vânătoare și cartușe cu glonț).
Inițiatorul precizează, în expunerea de motive, că proiectul de lege a fost elaborat în vederea armonizării legislației din România cu directivele Uniunii Europene, dar și pentru respectarea angajamentelor asumate prin Scrisoarea de intenție adresată Fondului Monetar Internațional și evitarea declanșării de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României referitoare la garanțiile constituite de expeditorii înregistrați.
Senatul a adoptat proiectul de act normativ, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 69 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” și 11 abțineri.