Astăzi, începând cu ora 15.00, la Cacica va avea loc Conferința Extraordinară Județeană a Organizației Județene a PSD Suceava. Este un eveniment extrem de important în condițiile în care se vor stabili o serie de amănunte importante pentru Congresul Extraordinar al PSD.
Senatorul social-democrat Virginel Iordache a prezentat o parte din lucrurile care vor fi puse în discuție la întâlnirea de la Cacica.
„În legătură cu Congresul Extraordinar PSD, organizației județene Suceava i s-au repartizat un număr de 106 delegați. Vreau să arăt că numărul de delegați este unul dintre cele mai însemnate din cele care au fost repartizate tuturor organizațiilor județene. Acest lucru a avut la bază scorurile electorale obținute de organizația județeană, numărul de membri din fiecare județ, iar județul Suceava s-a clasat pe locul 4 în țară ca număr de delegați desemnați de Comitetul Executiv Național”, a arătat Virginel Iordache.
Un punct pe ordinea de zi va fi propunerea de modificare a statutului PSD, dar vor fi discutate și analizate toate aspectele politicii guvernamentale, politicii PSD la nivelul județului și la nivel național.
În cadrul acestei Conferințe Extraordinare de astăzi vor fi puse în discuție și probleme organizatorice, care vor avea în vedere alegerile europarlamentare și probleme diverse care vor fi ridicate de membrii de partid, de primarii comunelor cu conducere PSD.
Senatorul PSD a explicat de ce această întâlnire va avea loc la Cacica și nu la Suceava, chiar dacă problemele puse în discuție vor fi extrem de importante.
„Așa cum a intrat deja în rutină, noi, membrii PSD, ne deplasăm în teritoriu. PSD își desfășoară activitatea pe șapte zone, iar în zona a doua se află Cacica, Cajvana și celelalte comune din zona respectivă. PSD vine în întâmpinarea membrilor și a simpatizanților pentru ca politicile guvernamentale, politicile la nivelul organizației județene să fie cunoscute în tot teritoriul. Pe viitor ne vom deplasa și în alte zone ale județului”, a menționat Virginel Iordache.