Decizie

Senatorul sucevean Gheorghiță Mîndruță s-a înscris în PSD



Senatorul sucevean Gheorghiță Mîndruță s-a înscris în PSD
Senatorul sucevean Gheorghiță Mîndruță s-a înscris în PSD

Senatorul sucevean Gheorghiță Mîndruță s-a înscris în PSD. Recomandarea pentru înscrierea în PSD a senatorului Gheorghiță Mîndruță a fost făcută de liderul social-democraților din Fălticeni, primarul Cătălin Coman. Adeziunea senatorului sucevean la PSD a fost aprobată în Biroul Permanent al Organizației Municipale Fălticeni, Gheorghiță Mîndruță confirmând luni faptul că s-a alăturat social-democraților. El a anunțat în plenul Senatului că începând de luni va activa în cadrul grupului parlamentar. Mândruță le-a mulțumit foștilor colegi din USR pentru ultimii doi ani plini și le-a urat succes în continuare. În momentul de față PSD Suceava are doi senatori, Ioan Stan și Gheorghiță Mîndruță, și patru deputați, Eugen Bejinariu, Mirela Adomnicăi, Gheorghe Șoldan și Vlad-Piedone Popescu, acesta din urmă fiind ales din partea PPU-SL pe listele social-democraților. Reamintim că senatorul Gheorghiță Mândruță și-a anunțat în luna august demisia oficială din USR și din funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a acestei formațiuni politice, el precizând la vremea respectivă că sentimentul care îl încearcă este „o mare dezamăgire”.
„Nu-mi pare rău că plec din USR, îmi pare rău pentru unii oameni buni care rămân acolo. Aș putea enumera o listă lungă de motive care m-au făcut să iau aceasta decizie, care nu este una pripită, ci îndelung gândită și asumată, așa cum îmi e felul. Mă voi rezuma doar la câteva idei, fiind dator față de sucevenii care m-au ales senator pe lista alianței USRPLUS în 2020, dar și față de membrii de partid care m-au votat să le fiu președinte al filialei județene Suceava, în urmă cu un an de zile”, declara senatorul sucevean după demisia din USR.
El a precizat că încă de la începutul fuziunii dintre USR și PLUS au existat dispute și păreri contradictorii, însă acestea au fost canalizate greșit spre conflicte interne și nu spre evoluție și transparență, așa cum ar fi fost de dorit. Gheorghiță Mîndruță a mai precizat că disputele interne din USR au fost alimentate de diverși lideri și grupuri dornice de putere, care au pus mai presus interesele personale și de grup decât angajamentele luate în fața românilor, iar pentru unii a primat dorința de putere, de a deține cât mai multe „titulaturi” și de a avea influență. Mîndruță a acuzat și faptul că a constatat o lipsă de reacție a conducerii centrale a USR prin acțiuni concrete la problemele sesizate din filiala pe care o reprezintă și nu numai, iar „poleiala cuvintelor mari folosite de unii lideri a început să se risipească”.



Recomandări

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț
Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al Educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic
Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD