Senatorul PSD Gheorghiță Mîndruță consideră că Ioan Balan s-a remarcat doar prin osanalele aduse lui Gheorghe Flutur

Senatorul PSD de Suceava, Gheorghiță Mîndruță, a calificat ca „cel puțin amuzantă” afirmația deputatului liberal Ioan Balan potrivit căreia deputatul PSD Gheorghe Șoldan ar fi un „oportunist politic” care vrea să „căpușeze” activitatea președintelui Consiliului Județean Gheorghe Flutur. „Este cel puțin amuzantă, ca să nu spunem penibilă, ieșirea domnului deputat PNL Balan la adresa domnului deputat Șoldan. E drept că pe domnul Bălan o fotografie cu doamna Morgenstern nu-l face actor, după cum nici fotografiile cu oamenii politici, nu-l fac politician”, a spus Gheorghiță Mîndruță. El s-a întrebat cu s-a remarcat deputatul PNL Ioan Balan în toți anii de activitate parlamentară, în afară de faptul că i-a luat apărarea lui liderului liberalilor suceveni Gheorghe Flutur „de câte ori acesta l-a obligat să o facă și i-a ridicat osanale de câte ori a fost necesar, pentru că altfel nu se mai regăsea pe liste”. Senatorul PSD de Suceava a mai precizat că este interesant cum unii parlamentari PNL nu văd bârna din ochiul lor, dar văd foarte clar paiul din ochiul altora. „De aceea așteptăm cu interes alegerile de anul acesta pentru că, așa cum a afirmat și domnul Balan, «viața și votul cetățenilor» ne vor arăta adevărul. Iar dacă ne luăm după sondajele actuale, domnia sa trebuie să-l ovaționeze din plin pe dnul Flutur lunile următoare ca să prindă cel puțin locul doi pe liste, altfel va trebui să demonstreze din postura de simplu cetățean de ce este în stare. Din păcate nu credem că va fi în stare să facă mai multe decât a făcut din ipostaza de politician. Adică mai nimic”, a încheiat Gheorghiță Mîndruță.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Deputatul Ioan Balan consideră că România are nevoie de sprijinul Uniunii Europene pentru a trece peste actuala criză

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”