Senatorul PSD Florin Jianu a anunțat de la Suceava că va demisiona din toate funcțiile politice și publice pe care le are în momentul de față. Președinte onorific al Patronatelor IMM România, Florin Jianu, a declarat într-o conferință de presă că acest gest este unul normal, precizând că a intrat în politică și în Parlament ca tehnocrat, pentru a apăra interesele IMM-urilor. Florin Jianu a spus că întotdeauna s-a opus reformelor care încep cu mediul de afaceri, în detrimentul reformelor care să vizeze mediu public și tăierea cheltuielilor publice. El a spus că săptămâna aceasta va demisiona din funcția de senator și că se va reveni la conducerea patronatelor IMM. În cadrul conferinței de presă, Florin Jianu am făcut o prezentare a situației economice din Regiunea de nord-est, el subliniind pentru început că anul trecut s-au închis foarte multe firme. Potrivit acestuia, numărul firmelor închise este cu aproximativ 4.000 mai mare decât cele care s-au înființat în cursul anului trecut.
“Este un prim indicator ce arată că economia nu merge într-o direcție bună în acest moment. De asemenea, și balanța comercială este negativă pentru Regiunea de nord-est, exporturile fiind de 3,7 miliarde de euro, iar importurile de 4,8 miliarde.
Numai pentru județul Suceava balanța negativă este de 345 milioane de euro”, a declarat Florin Jianu.
El a mai adăugat că principalele dificultăți întâmpinate de IMM-uri în 2025, comparativ cu 2024, sunt cele legate de inflație, creșterea cheltuielilor salariale și concurența neloială.
Președintele de onoare al IMM România a concluzionat spunând că în momentul de față mediul de afaceri se restrânge și nimeni nu se gândește la investiții în toate domeniile de activitate.