Toți primarii din județ, inclusiv cei de la PSD, PD și PRM și-au schimbat mentalitatea în bine, având acum asupra lor „o mentalitate optimistă”. Constatarea aparține senatorului PNL de Suceava, Tiberiu Prodan, și a fost făcută în urma deplasărilor în teritoriu din ultima perioadă. „Umblând prin teritoriu încolo și încoace, este prima dată când am constatat cu bucurie, în zilele acestea, și la primari de la alte partide în afară de PNL și anume PSD, PRM, PD o schimbare a mentalității în bine, o mentalitate optimistă. Dacă, în 2005, mergând în comune, toți primarii spuneau același lucru, că și voi o să faceți exact ce au făcut cei dinainte, promiteți și nu faceți nimic, la ora actuală oamenii au început să ne caute pentru a-i sprijini în a promova proiecte. Este și ceea ce am făcut mai tot timpul cât am fost parlamentar, și mă bucur că cel puțin munca pe care am făcut-o în teritoriu, de promovare a proiectelor și a unui concept nou pentru primari, începe să dea roade”, a declarat Prodan.





