Senatorul PNL de Suceava Steliana Miron îi solicită premierului României, Victor Ponta, să prezinte care sunt măsurile pe care actualul Guvern le are în vedere pentru sprijinirea firmelor mici, dar și pentru creșterea numărului de locuri de muncă din Suceava, în așa fel încât locuitorii județului să nu mai migreze către alte zone ale țării sau în străinătate. Într-o interpelare adresată premierului, Steliana Miron atrage atenția că în ultimii 25 de ani, dezvoltarea economică a României nu se face în baza unor programe strategice naționale, ci doar conjunctural și doar în baza influențelor politice.
„Având în vedere că județul Suceava nu a reprezentat niciodată vreun pol politic important pentru București, a ajuns să fie astăzi, din punct de vedere economic, la ani lumină de județe precum Cluj, Timiș, Sibiu, dar și de Iași. Investițiile guvernamentale importante în Suceava se rezumă doar la centura neterminată a municipiului Suceava și la «modernizarea în lucru» a aeroportului Suceava”, a declarat Steliana Miron. Senatorul PNL a subliniat că în momentul de față Suceava mai trăiește un paradox, în condițiile în care deși a fost cel mai împădurit județ al țării, metrul cub de cherestea în Suceava este mai scump decât în București.
„Și asta din cauza politicii economice a celor doi coloși care îngroapă zi de zi județul Suceava cu tot cu suceveni, Holzindustrie Schweighofer și Egger România.Nu se mai poate vorbi de o industrie a lemnului, de fabrici de mobilă, dar nu se mai poate vorbi de nici o altă activitate economică profitabilă pentru județul Suceava. Astăzi «cel mai mare angajator» al județului Suceava este Consiliul Județean”, a arătat parlamentarul sucevean.
Steliana Miron a făcut referire și la turismul din județul Suceava, subliniind că acesta este doar ocazional, și în special în perioada sărbătorilor de Paște și de Crăciun, ceea ce înseamnă că „turismul adevărat” reprezintă doar trei săptămâni dintr-un an întreg.
„Domnule prim-ministru, cu toate acestea și județul Suceava trebuie să fie viu. Și pentru ca județul să fie viu nu mai trebuie îngropate firmele locale. În acest sens, un exemplu negativ este și bazarul din municipiul Suceava. Cu toate că activitatea acestor firme din bazar este una modestă din punct de vedere economic, sancțiunile aplicate sunt distrugătoare pentru afacerile acestora. Astfel, pentru un fond de marfă de circa 5.000-6.000 de lei, o amendă de 10.000 lei este nimicitoare. Este de înțeles, astfel, reacția disperată a firmelor din bazar față de controalele ANAF”, a atras atenția Steliana Miron.
Având în vedere toate aceste aspecte prezentate, senatorul PNL de Suceava îi transmite premierului Victor Ponta că România are nevoie și de toleranță, însă „nu o toleranță din milă, ci din responsabilitate”. Steliana Miron i-a mai transmis premierului că realitatea economică și socială a județului Suceava îl obligă pe acesta la responsabilitate, motiv pentru care îi propune să găsească o alternativă pentru firmele mici, în sensul ca acestea să aibă posibilitatea achitării unor impozite forfetare modice, pentru că alternativa unor amenzi similare celor aplicate marilor retaileri le va distruge.
„Domnule prim-ministru, nu transformați județul Suceava doar într-un exportator de forță de muncă, pentru că nu veți condamna numai județul Suceava, veți condamna și România”, a încheiat Steliana Miron.






