Senatorul PNL de Suceava Dan Cadariu îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu de „tupeu deșănțat” și afirmă că este „cel mai leneș senator din actuala legislatură, dacă luăm în considerare prezența la muncă, adică la ședințele de comisii și de plen ale Senatului României”.
Acesta a afirmat, într-un comunicat de presă, că Tăriceanu a fragmentat „cu stăruință în ultimii 30 de ani” mișcarea liberală din România, prin „spulberarea PNL-ului în anii ’90 alături de bunul său amic Dinu Patriciu”, „divizarea partidul din 2006 prin excluderea lui Stolojan, Flutur și în general a tuturor celor mai valoroși decât el” și prin înființarea în 2014 a „satelitului otrăvit al PSD, intitulat ALDE, prin «furtul» denumirii oficiale a unui curent politic european”.
„Singura calitate a activații politice a lui Tăriceanu a fost, este și va fi siajul permanent în umbra FSN-ului, FDSN-ului, PDSR-ului, PSD-ului sau cum se va mai numi partidul ce moștenește fostul PCR”, a declarat Cadariu, argumentând că fostul șef al liberalilor din România ar fi procedat astfel fie „pentru a-l servi pe amicul Patriciu să pună mâna aproape gratis pe una dintre perlele economiei românești – Petromidia”, fie cu scopul „de a pulveriza Alianța DA în anul 2006 și punerea țării din nou la dispoziția PSD-ului prin acceptarea unei guvernări minoritare cu 16% în Parlament, evident în beneficiul lui personal și al apropiaților”, totul culminând cu „îngenuncherea în biroul de prim-ministru al lui Ponta pentru o nouă funcție grasă de președinte al Senatului pentru el și câteva beneficii minore pentru ceva amici politici”.
În ceea ce privește situația actuală, senatorul PNL de Suceava spune că, după ce a girat trei ani de zile „această catastrofă de guvernare a țării”, „veșnicul deținător de sinecuri din România, Tăriceanu, spera să prostească pe față electoratul pentru a pune mâna pe funcția supremă, cea de președinte al românilor, și aceasta după ce a umilit, în 26 mai, milioane de români, prin incompetentul de serviciu impus la conducerea Ministerului de Externe” și după ce „prin toate acțiunile politice a contribuit la degradarea cvasitotală a relațiilor României cu UE, prin atacul permanent și constant al instituțiilor europene și al conducătorilor acestora”.
„Într-un grotesc inimaginabil chiar și când e vorba de dumnealui, asistăm la o mișcare care ne aduce în prim-plan o altă «virtute», lașitatea. Ieșirea de la guvernare chiar împotriva voinței celor din partid ne arată că avem de a face și cu un Tăriceanu cinic, gata să pună umărul la o criză politică cu grave consecințe pentru țara noastră. Așa încât nu poți să nu te întrebi pe cine, ce și în fața cui răspunde dl Tăriceanu, dar și pentru cine crede dumnealui că ar mai putea reprezenta ceva, cu tupeul său deșănțat?”, se întreabă retoric Dan Cadariu.