Senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei îi cere public prim-ministrului Emil Boc să-l demită pe ministrul Educației, Daniel Funeriu. Parlamentarul sucevean i-a reproșat în mai multe rânduri ministrului Funeriu că legea educației pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament încalcă prevederi constituționale.
„Observațiile mele asupra acestei legi nu țin de filozofia reformei, ci de lucruri care nu sunt constituționale. A acceptat lucruri neconstituționale și a provocat inutil o moțiune de cenzură. Am cerut public demisia ministrului Funeriu și aștept răspunsul premierului”, a declarat Onofrei.
Acesta a mai spus că nu ar avea absolut nici o problemă în a susține o moțiune simplă pe educație, numai că aceasta nu ar rezolva lucrurile, deoarece nu ar conduce la demisia sau demiterea ministrului Educației. În același timp, Orest Onofrei a precizat că nu va vota noua moțiune de cenzură inițiată de opoziție.
Senatorul democrat-liberal consideră că legea educației nu va putea fi pusă în practică din cauza unor prevederi neconstituționale precum înființarea și desființarea universităților și dreptul la proprietate privată. Alte prevederi din această lege, precum studierea Istoriei și Geografiei României în limba maternă, îi nemulțumește pe democrat-liberalii din Ardeal.
Cu toate acestea, la votul moțiunii de cenzură provocată de legea educației, parlamentarii PD-L nu se vor apropia de urne, vor sta din nou în bănci, ca și la precedenta moțiune de cenzură.