Șah

Senatorul PD-L Constantin Gheorghe, șantajat

Șah: Senatorul PD-L Constantin Gheorghe, șantajat

Mai multe fotografii care îl au ca subiect pe senatorul PD-L de Suceava Constantin Gheorghe îmbrățișând o femeie foarte tânără au ajuns, ieri, în căsuțele poștale electronice ale mass-media din Suceava. Contactat în legătură cu aceste fotografii, senatorul Gheorghe ne-a declarat că este vorba despre un șantaj la care este supus de mai multă vreme, din partea unei femei.
„Am primit și telefoane de amenințare, atât eu, cât și soția mea, dar nu am cedat. Am fost solicitat să port o discuție cu persoana de la telefon, indiferent unde, la Suceava, la București sau oriunde în altă parte, altfel vor ajunge la presă fotografii compromițătoare. Nu am fost de acord să mă întâlnesc cu această persoană și am spus că nu are decât să dea fotografiile”, ne-a declarat, aseară, senatorul.
Întrebat cine este tânăra pe care o îmbrățișează, Constantin Gheorghe a spus că este vorba despre o femeie pe care a cunoscut-o „de foarte mult timp”, că nu este din Suceava și că „nu a avut o relație cu ea”. „Este un șantaj recunoscut de cel care o face, am și documente”, a explicat parlamentarul sucevean.
Constantin Gheorghe afirmă că ieri a făcut plângere la Parchet referitor la șantaj În ceea ce privește reclamarea șantajului, Constantin Gheorghe a afirmat că a făcut o reclamație la Parchet și ieri a dat-o cuiva să o înregistreze.
Cât despre mobil, Constantin Gheorghe a spus că nu știe care ar putea fi acesta- financiar, politic sau amoros și nici nu vrea să facă vreun fel de speculații în acest sens.
Indiferent când au fost făcute fotografiile, acestea au ajuns la presă cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare, la care senatorul a anunțat deja că ar dori să candideze pentru un nou mandat.
Din punct de vedere financiar, până acum Constantin Gheorghe nu a arătat că ar avea o avere foarte tentantă, iar despre viața sa personală parlamentarul a fost relativ discret.

Recomandări

„Germinație”, un demers artistic care propune publicului o reflecție asupra momentului originar al creației

Gheorghe Șoldan în mesajul transmis de 8 Martie: „Este ziua în care spunem, poate mai apăsat ca de obicei, lucruri pe care ar trebui să le spunem mult mai des femeilor din viața noastră”

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții