Politic

Senatorul Ovidiu Donțu îi cere lui Traian Băsescu să se pună la dispoziția justiției și să ceară să fie audiat



Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donțu, i-a solicitat președintelui României, Traian Băsescu, să se pună la dispoziția justiției, dar și să solicite din proprie inițiativă să fie audiat
Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donțu, i-a solicitat președintelui României, Traian Băsescu, să se pună la dispoziția justiției, dar și să solicite din proprie inițiativă să fie audiat

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu i-a solicitat președintelui României, Traian Băsescu, să se pună la dispoziția justiției, dar și să solicite din proprie inițiativă să fie audiat. Într-o declarație politică depusă la Senatul României, Ovidiu Donțu i-a cerut președintelui României „mai mult decât demisia”, și anume să se pună la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție și mai apoi a justiției din România pentru aflarea întregului adevăr în privința scandalului în care este implicat Mircea Băsescu, fratele șefului statului.
În aceeași declarație politică, intitulată „Băsescu Mondialul, sau saga familiei prezindențiale”, senatorul sucevean a prezentat legăturile lui Traian Băsescu cu Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondialul. „Arhiva internetului păstrează numeroase fotografii cu președintele României, Traian Băsescu, în ipostaze care mai de care pline de entuziasm de la diverse reuniuni cu minoritatea rromă. Același domn Traian Băsescu, care, declarativ, nu știe și nu are nici o legătură cu Sandu Anghel, cunoscut mai bine sub numele de Bercea Mondial, participa înaintea ultimelor alegeri prezidențiale la serbarea câmpenească a rromilor din Costești, catalogată de Administrația Prezidențială drept eveniment de protocol la cel mai înalt nivel. Cu această ocazie, Sandu Anghel, alias Bercea Mondial, îi oferea doamnei Maria Băsescu o salbă tradițională din cocoșei de aur ca gest simbolic ce marca printre altele mai ales bunele relații dintre clanul Bercea Mondial și familia președintelui”, a spus Ovidiu Donțu, care a mai adăugat că „aceasta este doar o exemplificare a relațiilor pe care președintele și familia sa le au cu clanul Bercea Mondial (și nu numai), relații pe care acum nu doar că le reneagă, dar le omite cu desăvărșire, probând într-o simplă și umilă victimă a legăturilor fără posibilitate de opțiune cu membrii familiei ce au fost «influențați» de anturaje nefaste”.
Ovidiu Donțu susține că de aproape zece ani, Traian Băsescu a politizat justiția, pe care a transformat-o în „marota sa personală” și, mai mult, „autointitulatul” șef al statului folosește justiția de fiecare dată când a vrut să pară un personaj lipsit de pată care și-a dedicat viața luptei împotriva corupției.
Donțu: Prezența lui Traian Băsescu la Cotroceni reprezintă un motiv de obstrucționare a justiției
Parlamentarul sucevean subliniază faptul că în momentul de față, problema cea mai importantă nu este nici Sandu Anghel, nici Mircea Băsescu, ci președintele României, Traian Băsescu. „Problema este președintele României, cel care, de zece ani încoace, folosind statul de drept pe post de stindard, a atentat la viața fiecărui cetățean al acestei țări și a pervertit noțiunea de justiție prin grupurile personale de influență care au destructurat și continuă să destructureze justiția română”, a mai declarat Donțu. El a ținut să-l întrebe pe Traian Băsescu dacă a înțeles vreodată ce înseamnă justiția. „Eu unul sunt sigur că nu a înțeles niciodată”, a mai precizat senatorul PSD de Suceava. Ovidiu Donțu a spus că dacă Traian Băsescu ar fi înțeles ce înseamnă justiția, ar fi priceput din start faptul că aceasta funcționează după o lege de bază, o lege de bun-simț pentru oricare dintre români, și anume „legea adevărului și a corectitudinii fiecărui cetățean al unui stat, cu toții egali în fața legii”.
„Cu toate că sunt de acord din toate punctele de vedere cu cei care acum consideră demisia președintelui Băsescu drept un gest firesc, sunt de părere că domnul Băsescu trebuia să demisioneze din primul moment în care domnia sa a fost conștient de încălcarea legii. Însă, nu a fost așa. Președintele României a fost mai presus de lege”, a declarat Donțu. Parlamentarul PSD a mai precizat că demisia ar fi fost nu numai un gest de onoare, așa cum ar trebui să existe pentru un bărbat de stat, dar și de curaj, însă pentru Traian Băsescu acest concept este străin. Ovidiu Donțu a adăugat că demisia lui Traian Băsescu ar fi demonstrat că acesta este un cetățean care respectă și apără justiția, și nu doar o folosește pe post de temă electorală și de degrevare personală.
Pe de altă parte, Donțu a afirmat că demisia șefului statului, ca măsură singulară, este tardivă și este una prea facilă la momentul actual pentru Traian Băsescu. „Singurul lucru pe care acest domn trebuie să îl facă, nu doar să îl declare, este să se pună la dispoziția justiției. Dar nu din postura de președinte. Însăși prezența sa la Cotroceni reprezintă un motiv de obstrucționare a justiției, de plasare deasupra legii, de afront la adresa instituțiilor statului și a noastră a tuturor și, mai mult, de atentat la siguranța statului prin «erorile» de tip fratele Mircea, Sandu Anghel și anturajul”, a declarat Donțu. Senatorul PSD consideră că Traian Băsescu trebuie să se prezinte de bunăvoie în fața justiției, să se pună la dispoziția sa ca oricare alt cetățean român, și nu să aștepte, de la adăpostul funcției, găsirea probelor incriminatorii.



Recomandări

Scandal pe acreditările de la Ministerul Justiției. Băsescu: Tudorel a luat-o razna. Revino-ți omule!

Ponta, despre posibilele ingerințe ale Comisiei Europene în Justiție: Scrisoarea a venit pentru că Băsescu și Macovei au reclamat la CE

Igor Dodon promite să îi ”pună la punct” pe unioniștii români, cu trimitere la Traian Băsescu: Frați, frați, dar brânza-i cu bani

Dosarul în care Traian Băsescu a fost audiat pentru retrocedarea unor case din Capitală, clasat

Traian Băsescu, o nouă pledoarie pentru GRAȚIEREA persoanelor condamnate pentru fapte de corupție. Comisia juridică a respins extinderea grațierii și la abuzul în serviciu

Fiul lui Bercea Mondial, CONDAMNAT la 9 ani și trei luni de închisoare în dosarul șantajării fratelui lui Băsescu