Poziție

Senatorul Neagu: „Prefectul de Suceava trebuie să solicite prim-ministrului să stabilească data alegerilor cât mai repede”



Senatorul de Rădăuți Mihai Neagu
Senatorul de Rădăuți Mihai Neagu

Senatorul de Rădăuți Mihai Neagu consideră că pentru rezolvarea situației de la nivelul administrației locale rădăuțene, prefectul de Suceava, Constantin Harasim, trebuie să solicite Guvernului organizarea cât mai curând a alegerilor parțiale în municipiul Rădăuți. Senatorul și-a motivat afirmația prin dificultățile cu care se confruntă comunitatea rădăuțeană: „Consider că trebuie făcute toate demersurile, în mod rapid, pentru organizarea alegerilor anticipate pentru Consiliul Local Rădăuți. În situația de acum, când nu există primar, nu există Consiliu Local, municipiul Rădăuți este neguvernabil, adică nu poate fi administrat. În localitate există o serie de probleme, în primul rând pe segmentul social, apoi sunt probleme în domeniul sănătății, dar și al infrastructurii. Mă refer la cetățenii care au murit în situații neelucidate, când de fapt ei erau sau fuseseră internați la spitalul rădăuțean. Din punct de vedere social, așezarea noastră nu mai are nici potențial economic ca să absoarbă forța de muncă, despre care zic eu că e în exces, iar din punct de vedere al infrastructurii, localitatea arată ca după bombardament din cauza lucrărilor care se desfășoară într-un mod ciudat. Din aceste motive consider că Rădăuțiul trebuie să beneficieze de un sprijin politic și administrativ la nivel central. De aceea consider că prefectul de Suceava trebuie să facă demersul procedural, prevăzut de lege, ca să solicite prim-ministrului să stabilească data alegerilor cât mai repede, să nu lase să se scurgă acel termen de 90 de zile. Este un demers cetățenesc, nu neapărat politic, și în calitate de cetățean al acestui oraș trebuie să scot în evidență nevoia socială, politică și administrativă”, a afirmat senatorul Mihai Neagu.



Recomandări

Șoldan, după o reuniune europeană la nivel înalt: „Suceava trebuie să fie pe lista regiunilor frontierei UE care vor primi sprijin suplimentar în următorul exercițiu financiar”

Șoldan după o reuniune europeană la nivel înalt: „Suceava trebuie să fie pe lista regiunilor frontierei UE care vor primi sprijin suplimentar în următorul exercițiu financiar”
Șoldan după o reuniune europeană la nivel înalt: „Suceava trebuie să fie pe lista regiunilor frontierei UE care vor primi sprijin suplimentar în următorul exercițiu financiar”

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu solicită Guvernului maximizarea politicilor de sprijinire a produselor tradiționale românești

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului să nu tergiverseze aplicarea normei europene privind transparența salarială
Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului să nu tergiverseze aplicarea normei europene privind transparența salarială

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi solicită ministrului Educației ca elevii de clasa a XII-a să primească foi matricole parțiale

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi solicită ministrului Educației ca elevii de clasa a XII-a să primească foi matricole parțiale