De sărbători

Senatorul Mihai Neagu și echipa PC Suceava au dăruit cadouri de Crăciun copiilor

Mihai Neagu: “Nici un copil nu ar trebui uitat de Moș Crăciun, cu atât mai puțin copiii cu probleme”
Mihai Neagu: “Nici un copil nu ar trebui uitat de Moș Crăciun, cu atât mai puțin copiii cu probleme”

Pentru copiii de la Liceul Tehnologic Special din localitatea Bivolărie și de la Școala Specială “Sf. Stelian” din Rădăuți, Moș Crăciun a venit mai devreme. În cursul zilei de ieri, senatorul PC Mihai Neagu, președintele Organizației Județene a Partidului Conservator Suceava, împreună cu echipa de conducere a organizației, le-a făcut o vizită în cadrul căreia le-a dăruit 330 de pachete cu dulciuri și fructe. “Nici un copil nu ar trebui uitat de Moș Crăciun, cu atât mai puțin copiii cu probleme. În aceste zile, când ne apropiem cu pași repezi de cea mai importantă sărbătoare a creștinătății – Nașterea Domnului Iisus Hristos – se cuvine să nu uităm de cei mai puțin norocoși sau aflați în nevoie. În aceste zile, să încercăm să uităm că suntem politicieni, profesori, polițiști și așa mai departe, și să ne amintim că suntem oameni și că suntem datori să ducem mai departe învățăturile creștine cu care am crescut în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, între care ajutorarea aproapelui este cea mai de seamă”, a declarat senatorul Mihai Neagu.
Astăzi, aceeași echipă de la PC Suceava va ajunge cu daruri la Spitalul de Psihiatrie Cronici din localitatea Siret, unde va împărți 150 de pachete cu dulciuri și fructe pacienților instituției.
“De sărbători, cu toții trebuie să simțim că nu suntem singuri. Iar oamenii care au probleme de sănătate, care își petrec aceste zile speciale în spital ar trebui să simtă cu atât mai mult că nu sunt abandonați. Pentru noi, ceea ce contează este ca oamenii să simtă că le suntem aproape”, a declarat prim-vicepreședintele PC Suceava, ing. Dorin Simota. Din echipa care a participat la aceste vizite au mai făcut parte Valentina Onofrei, Alina Lungoci, Carmen Chiseliciuc, Alis Bozec, Vasile Gheliuc, Gheorghe Muntean, Nicolae Toma – membri în Biroul Județean al PC Suceava.

Recomandări

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Primăria Vatra Moldoviței și Moș Crăciun au oferit daruri celor 430 de copii de la școlile și grădinițele din comună