Funcție

Senatorul Mihai Neagu este noul președinte interimar al UNPR Suceava



Senatorul Mihai Neagu este noul președinte interimar al Organizației Județene Suceava a Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR)
Senatorul Mihai Neagu este noul președinte interimar al Organizației Județene Suceava a Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR)

Senatorul Mihai Neagu este noul președinte interimar al Organizației Județene Suceava a Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR). Decizia a fost luată de Biroul Politic Central al UNPR și a fost semnată de liderul acestei formațiuni politice, Gabriel Oprea. Prin aceeași decizie, fostul președinte ales al UNPR Suceava, Cătălina Vartic, a preluat funcția de președinte executiv al filialei județene. Cătălina Vartic a deținut conducerea UNPR Suceava încă de la înființarea acestui partid, în luna mai 2010. „Este o decizie a partidului și o respect. Sper că domnul Mihai Neagu va reuși să facă treabă bună la Suceava”, au fost singurele declarații făcute de Cătălina Vartic după ce conducerea UNPR Suceava a fost preluată de Mihai Neagu.
Mihai Neagu a fost ales senator de Suceava după ce a candidat din partea USL, la acea vreme el fiind membru al Partidului Conservator. Senatorul sucevean a părăsit PC în luna martie 2014 pentru a se înscrie în UNPR, la vremea respectivă el ocupând o funcție de vicepreședinte al organizației județene. După nici un an de activitate în UNPR, Mihai Neagu a anunțat în plenul Senatului că a părăsit acest partid pentru a se alătura formațiunii politice pe care urma să o înființeze fostul lider al PSD, senatorul Mircea Geoană. După acest anunț, Mihai Neagu a fost responsabilul pe județul Suceava pentru organizarea Partidului Social Românesc, înființat de Mircea Geoană. Cu toate acestea, în urmă cu o săptămână, UNPR anunța printr-un comunicat de presă că începând cu data de 8 iunie a.c. senatorul Mihai Neagu revine în acest partid, urmând să activeze în grupul senatorial al PSD.
După preluarea președinției interimare a UNPR Suceava, Mihai Neagu ne-a declarat că își dorește o colaborare pentru binele partidului cu fostul lider județean, Cătălina Vartic, și că numirea în noua funcție îl onorează și îl responsabilizează.
„Cred că împreună cu doamna Cătălina Vartic putem forma o conducere eficientă și benefică partidului. Am avut întâlniri cu doamna Vartic și în etapa anterioară când am fost în UNPR și am avut o conlucrare bună. Acum, mi-am luat angajamentul că voi organiza o conducere eficientă la nivelul județului. Cât despre numirea în această funcție pot să spun că o privesc ca o mare responsabilitate. Este o cinste să primesc președinția interimară a Organizației Județene a UNPR Suceava”, a declarat Mihai Neagu. El a spus că și-a luat angajamentul în fața conducerii centrale a UNPR să organizeze partidul la nivelul județului astfel încât progresiștii să aibă filiale în toate cele 114 comune, orașe și municipii sucevene.
„Unul dintre obiectivele principale este dezvoltarea puternică a partidului în teritoriu, pentru a fi în măsură ca la începutul anului 2016 să creionăm deja eventualele candidaturi la nivel de filiale pentru alegerile locale”, a precizat Mihai Neagu. El a arătat că la celelalte organizații județene ale partidelor în care a activat a reușit să le ducă la „un punct de organizare superior”, cu filiale locale în 80% dintre localitățile județului, iar acum își propune ca UNPR să aibă acoperire în întreg județul.
Mihai Neagu a spus că în condițiile în care ocupă funcția de președinte interimar, în perioada următoare vor fi organizate alegeri la nivelul Organizației Județene Suceava a UNPR.



Recomandări

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Profesorul Mihai Cotos a plecat de la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, unde era dirijor, „din motive personale și profesionale”. Noul dirijor este prof. Bogdan Cotruț

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național