Senatorul Donțu solicită prelungirea perioadei de implementare a sistemului conceput pentru urmărirea trasabilității lemnului



Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu solicită ministrului delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Adriana Pană, prelungirea cu cel puțin șase luni a perioadei de implementare a sistemului Wood Tracking conceput pentru urmărirea trasabilității lemnului. Donțu a arătat că urmare a discuțiilor avute cu agenții economici din județ și din țară care operează cu lemn au rezultat o serie de probleme și deficiențe în legătură cu aplicarea unor acte normative, precizând că sistemul conceput pentru urmărirea trasabilității lemnului nu este funcțional decât în parte la această dată. „Este nevoie de o perioadă de cel puțin 6-12 luni pentru implementarea și asigurarea funcționalității acestui sistem, necesitând costuri suplimentare din partea tuturor celor care operează cu asemenea resurse. Majoritatea celor care lucrează în societățile din exploatarea și prelucrarea lemnului nu au pregătirea necesară pentru a putea opera în condiții de siguranță acest program (presupune tablete sau smart-phonuri la șoferi, gestionari de depozite, cărăuși). De asemenea, nu există soluții pentru toate sortimentele de lemn care se transportă și vor apărea sincope în aprovizionarea cu lemn a populației în prag de iarnă, sistemul devenind obligatoriu începând cu octombrie 2014. Considerăm că perioada de pilotare, de probă, de până în octombrie 2014 este prea scurtă”, a afirmat Ovidiu Donțu.



Recomandări

Avocatul Ovidiu Donțu a obținut în instanță anularea unui ordin de ministru în baza căruia mai multe firme au fost amendate cu sume foarte mari

Avocatul Ovidiu Donțu a obținut în instanță anularea unui ordin de ministru în baza căruia mai multe firme au fost amendate cu sume foarte mari

EGGER solicită un control mai ferm și mai transparent la prima punere pe piață a materialelor lemnoase în proiectul noului Cod Silvic

Angajatul Gărzii Forestiere Suceava reținut joi pentru afaceri ilegale cu lemn a fost plasat sub control judiciar

Angajatul Gărzii Forestiere Suceava este acuzat că a anulat avize de însoțire a materialelor lemnoase
Angajatul Gărzii Forestiere Suceava este acuzat că a anulat avize de însoțire a materialelor lemnoase