Vicepreședintele comisiei juridice a Senatului României, senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu, reprezintă România la Bruxelles la o întâlnire interparlamentară pe tema securizării frontierelor Uniunii Europene. Ovidiu Donțu reprezintă astfel România la întâlnirea cu tema „Pachetul Frontiere Inteligente: Provocări europene, experiențe naționale”, care are loc în perioada 23 – 25 februarie și care reunește reprezentanți ai comisiilor juridice și de afaceri interne din parlamentele naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene și reprezentanți ai Comisiei Europene și Parlamentului European. În cadrul întâlnirilor avute la Bruxelles, senatorul sucevean a susținut aderarea României la spațiul Schengen. Ovidiu Donțu a explicat că întâlnirile din capitala Belgiei au fost organizate în contextul atentatelor care au avut loc în Franța și al conflictului din Ucraina.
Donțu a precizat că „Pachetul Frontiere Inteligente” constă în două elemente principale, primul dintre acestea fiind propunerea unui sistem de intrare/ieșire care înregistrează ora și locul de intrare și ieșire ale cetățenilor din afara UE care traversează granița, calculează durata șederii lor și generează alerte când perioadele autorizate expiră. Al doilea element constă în propunerea înființării unui Program al Călătorilor Înregistrați, care permite unor anumite grupuri de călători frecvenți, cum ar fi oamenii de afaceri sau membri ai unei familii din afara UE care traversează granițele uniunii, să beneficieze de verificări simplificate, inclusiv la nivelul porților automate.
„Cele două propuneri sunt completate de o a treia, privitoare la Codul Granițelor Schengen, care trimite referințe la folosirea celor două propuneri anterioare la nivelul granițelor. Trebuie spus că întâlnirea de la Bruxelles dorește să servească drept forum pentru schimbul de puncte de vedere și informații între parlamentarii naționali și cei europeni, care vor fi valorificate de Comisia Europeană pentru ca propunerea finală să fie acceptată de Parlamentele statelor membre și de Parlamentul European”, a explicat Ovidiu Donțu.
El a arătat că în deschiderea reuniunii de la Bruxelles, comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, a apreciat importanța întâlnirii și a spus că obiectivul acesteia este de a oferi o imagine de ansamblu completă a statusului „probei de concept” și de a identifica opțiuni pentru implementarea „Pachetului Frontiere Inteligente”.
De precizat că în prelegerea sa, senatorul sucevean Ovidiu Donțu a precizat că „România asigură o bună parte din securitatea frontierei Uniunii Europene, și implicit din securitatea frontierei Schengen, având în vedere că o treime din intrările în România sunt ale cetățenilor din afara statelor membre ale Uniunii Europene. În plus, din noiembrie 2010, țara noastră asigură securitatea frontierelor la granița Uniunii Europene. De asemenea, România susține instrumentele de management al frontierei și pachetul frontierelor inteligente pentru terțe părți, pentru că este din ce în ce mai clar că pe lângă migrația ilegală ne confruntăm cu o amenințare reală: terorismul”. Ovidiu Donțu a subliniat faptul că pentru atingerea obiectivelor europene comune, României nu trebuie să i se mai aplice criteriile politice, uneori subiective, pentru accesul în spațiul Schengen. Donțu a spus că România solicită să fie evaluată pe baza criteriilor tehnice, cu consecința firească de admitere cât mai curând posibil în spațiul Schengen.
„În această situație, sistemul frontierelor inteligente, securitatea frontierelor UE în general, și a spațiului Schengen în particular, vor avea o plusvaloare în atingerea obiectivelor comune privind combaterea terorismului și a migrației ilegale”, a încheiat Ovidiu Donțu.
Susținere
Senatorul Donțu militează la Bruxelles pentru intrarea României în spațiul Schengen
