Senatorul PSD Ovidiu Donțu este acuzat că a amenințat diferite persoane că își vor pierde locul de muncă dacă nu fac politica actualului partid de guvernământ.
Săgețile au fost transmise de Saveta Ionesi, președintele interimar al filialei PRM Suceava.
„Dacă tot vorbește de respectarea legii și susține că nimeni nu este mai presus de lege, aș dori să-l întreb pe domnul senator Donțu cum își permite să amenințe persoanele care nu au aceleași idei politice ca și dumnealui. În zona Fălticeni, acolo unde este senator, domnul Donțu a amenințat o serie de persoane că le va dezbrăca de haina silvică, ceea ce mi se pare total inacceptabil”, a declarat Saveta Ionesi.
Președintele filialei PRM Suceava îl roagă pe Ovidiu Donțu să-și amintească de propriile greșeli și să dea dovadă de mai mult respect față de cetățenii județului Suceava.
„Vreau să-l mai întreb pe domnul senator Ovidiu Donțu câte locuri de muncă a creat în zona Fălticeni și câte persoane a angajat pentru a le da afară. Cât despre oamenii care au fost scoși la vot în condiții ciudate de către reprezentanții PSD la recentele alegeri prezidențiale, știe toată lumea că la Fălticeni și în zonele limitrofe a domnit legea junglei. Au fost și sesizări la 112 pe această temă, avem înregistrări audio și filmări despre ceea ce s-a întâmplat în ziua de 16 noiembrie, și dacă pentru domnul senator Ovidiu Donțu aceste lucruri sunt normale înseamnă că se ghidează după alt set de valori”, a completat Saveta Ionesi.
În ciuda presiunilor și amenițărilor de care au avut parte, președintele filialei PRM Suceava susține că membrii partidului s-au descurcat onorabil și și-au făcut treaba în mod conștiincios, inclusiv în zona „minată” Fălticeni.