Politic

Senatorul de Suceava Gheorghe Flutur ocupă a doua funcție în PLD



Senatorul de Suceava Gheorghe Flutur ocupă a doua funcție în PLD
Senatorul de Suceava Gheorghe Flutur ocupă a doua funcție în PLD

– Delegații prezenți la Congresul de constituire a PLD l-au ales pe Flutur în funcția de președinte executiv
– ”M-am ținut de cuvânt, și împreună cu colegii mei am reușit să construim un partid cu adevărat liberal”, a declarat Gheorghe Flutur după alegerea sa în această funcție
– De asemenea, în urma alegerilor, deputatul Dumitru Pardău va ocupa funcția de secretar regional pentru zona Moldovei
A doua funcție ca importanță în cadrul Partidului Liberal Democrat, după cea de președinte, a fost obținută de senatorul de Suceava, Gheorghe Flutur (foto), ales președinte executiv. Membru fondator al acestei formațiuni politice, Flutur a declarat că după Congresul de constituire a PLD, conducerea acestei formațiuni politice se va axa în principal pe finalizarea construcției organizațiilor PLD din țară, și pregătirea alegerilor anticipate. „Agenda internă a partidului nostru este extrem de plină. Ne dorim să finalizăm înființarea de organizații în toate localitățile țării, astfel încât să fim pregătiți pentru europarlamentare. De asemenea, un alt obiectiv al nostru va fi plasarea PLD în opoziție față de actualul Guvern, și să monitorizăm foarte strict activitatea acestuia”, a spus Flutur. Președintele executiv al PLD a mai declarat că va solicita tuturor parlamentarilor acestei formațiuni politice să demareze „ofensiva liberal democrată”, ceea ce presupune întâlniri periodice ale senatorilor și deputaților cu populația din toate localitățile din România, realizându-se astfel o popularizare a mesajului politic și a programului acestei formațiuni politice. „Vreau să le mulțumesc sucevenilor pentru sprijinul acordat, și vreau să le spun că m-am ținut de cuvânt, și împreună cu colegii mei am reușit să construim un partid cu adevărat liberal. Mă bucur și sunt onorat că am această susținere în cadrul PLD, și cred că partidul nostru are o mare responsabilitate, și anume reconstrucția dreptei politicii românești”, spune președintele executiv al PLD.
Demn de remarcat este și faptul că pe lângă Flutur, PLD Suceava are un al doilea reprezentant în structurile de conducere ale acestei formațiuni politice. Este vorba despre deputatul sucevean Dumitru Pardău, cel care în urma alegerilor de la sfârșitul săptămânii trecute a reușit să obțină funcția de secretar regional, responsabil de organizațiile PLD din toată zona Moldovei.
– Flutur: Sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca reconstrucția dreptei să aibă loc rapid
Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, în discursul ținut în fața congresului de constituire a PLD, că în acest moment există toate condițiile ca reconstrucția dreptei să aibă loc cât mai rapid. „Sunt toate condițiile ca această reconstrucție a dreptei să aibă loc rapid. Spiritul fondator al Alianței există, liderii fondatori ai Alianței sunt pe primele locuri în sondaje, iar programul de guvernare al Alianței a asigurat aderarea României la UE”, a spus Flutur. El a făcut un apel la „refondarea” Alianței D.A. în jurul „acestui spirit fondator al Alianței și al unui nou program de dezvoltare” și a menționat că o nouă alianță „poate să obțină încrederea populației și să bată la scor stânga și la alegerile parlamentare și la cele prezidențiale”. Flutur le-a cerut participanților la Congresul PLD să fac o „opoziție serioasă și activă”, pentru a contracara noua majoritate PSD-PNL. „Să facem o opoziție serioasă și activă, pentru că știm la ce ne putem aștepta de la o majoritate PNL- PSD. Nostalgică după anii de tranziție, vom asista la un an și jumătate de guvernare oligarho-stângistă. Un asemenea guvern se va numi, fără îndoială, guvernul Călin Năstase Tăriceanu”, a declarat liderul PLD. Flutur a arătat că PLD apare pe scena politică „în momentul în care liberalismul este în pericol”, și când „PNL a uitat de angajamentele guvernării și de promisiunile electorale”. El a precizat că „derapajul conducerii PNL a fost vizibil încă din 2006”, când un grup de inițiativă a atras atenția asupra acestor lucruri. „Există în ultima vreme semnale tot mai evidente că noua majoritate PNL-PSD-PRM-PC vrea să vândă meciuri împotriva corupției, asta după ce suspendă arbitrul, ca să nu îi sancționeze nimeni pentru acest blat politic. Trebuie să le spunem un lucru acestor băieți deștepți. Nu au ei atâtea stadioane câte fluiere avem noi cei din PLD”, a declarat Gheorghe Flutur. Flutur a vorbit și despre situația strategică a dreptei românești și a arătat că a doua tentativă de unificare a dreptei a eșuat, acest eșec fiind „imputabil în primul rând PNL, care este un partid al stagnării, al lipsei de viziune și al șanselor ratate”. „Pe fondul acesta apare PLD, care își dorește reconstrucția dreptei și este evident că PLD este în centrul dreptei, iar PNL s-a plasat involuntar la periferia ei, gravitând în zona de gravitație a PSD”, a mai declarat el.



Recomandări

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Ras de comuniști de pe turnul cu ceas, Sfântul Gheorghe și-a reluat locul pe fațada Palatului Administrativ din Suceava

Ras de comuniști de pe turnul cu ceas, Sfântul Gheorghe și-a reluat locul pe fațada Palatului Administrativ din Suceava
Ras de comuniști de pe turnul cu ceas, Sfântul Gheorghe și-a reluat locul pe fațada Palatului Administrativ din Suceava

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan a anunțat că în primul său an de mandat CJ Suceava a început două investiții majore la Cetatea de Scaun

Gheorghe Șoldan a anunțat că în primul său an de mandat CJ Suceava a început două investiții majore la Cetatea de Scaun
Gheorghe Șoldan a anunțat că în primul său an de mandat CJ Suceava a început două investiții majore la Cetatea de Scaun