Senatorii vor să ofere cadou platouri argintate, brelocuri și ace de cravată



Senatul se pregătește să achiziționeze obiecte care să fie oferite drept cadouri simbolice cu ocazia vizitelor sau întrevederilor oficiale, printre propunerile făcute de departamentul de protocol figurând platouri cu imaginea grafică a Senatului, dar și ace de cravată cu sigla instituției.
Potrivit unui Memorandum intern transmis Biroului Permanent al Senatului de Serviciul de protocol, vizând achiziționarea de obiecte care să fie oferite cadou în anul 2006 și, în perspectivă, pentru perioada 2006-2010, printre propunerile de achiziții pentru acest an figurează: aproximativ 30 de blocuri de cristal și 100 de platouri din tablă argintată de dimensiuni mici, mijlocii și mari gravate cu imaginea grafică a aripii Senatului din Palatului Parlamentului (în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei, respectiv 2.500 de lei), circa 100 de brelocuri cu sigla Senatului (în valoare de aproximativ 1.500 de lei), obiecte din sticlă sau porțelan (de aproximativ 5.000 de lei), obiecte de artă populară meșteșugărească (în valoare totală de maxim 3.000 de lei) care vor fi personalizate pe ambalaj.
Pentru perioada 2006-2010, se sugerează să se achiziționeze, printre altele: placheta Senatului cu imaginea grafică a instituției, o machetă din porțelan a Palatului Parlamentului, Constituția României editată în limbile engleză și franceză și prezentată într-o casetă de argint având gravată sigla Senatului, dar și cravate și baticuri decorate cu imaginea grafică a Senatului, set de butoni, ac de cravată și insignă din metal aurit sau argintat cu sigla instituției, un CD-rom prezentând turul virtual al Palatului Parlamentului sau un album cu text și imagini de prezentare a Senatului.
Memorandumul mai propune ca valoarea și cuantumul cadourilor să se stabilească în funcție de nivelul de reprezentare a delegațiilor, dar acestea să nu depășească echivalentul în lei a 250 de euro pentru o singură persoană.
De asemenea, se prevede că la stabilirea cuantumului și genului cadourilor se va ține cont de caracterul lor strict simbolic și de nivelul persoanelor care urmează să le primească, de specificul național, cultural și religios al acestor persoane, precum și de volum și greutate, funcție de distanța până la destinație și mijlocul de transport.
Secretarul general al Senatului ar urma să prezinte, la următoarea ședință a Biroului Permanent, o serie de propuneri, pentru a se lua o decizie.